Salbele purtate de sîngeorzence prin anii 1800-1900 au devenit acum obiecte cu valoare foarte mare. Replicile nu seamănă nici pe departe cu originalele, iar talerii sunt din ce în ce mai greu de găsit. La fel ca şi păuniţa, talerii erau specifici oraşului-staţiune şi nu se purtau în altă parte.

Într-o casă din Sîngeorz-Băi cineva mai păstrează, totuși, moștenirea primită de la stră-străbunici. Douăzeci și șapte de taleri din argint sunt ţinuţi la loc de cinste și scoși pentru „fală” doar la marile sărbători.

Printre aceştia am găsit bănuţi vechi de 240 de ani, cu inscripţii în limba latină şi chipurile Mariei Tereza şi a altor regi din acea perioadă.

Dacă, în prezent, la petreceri şi la alte evenimente importante se poartă accesoriile fără o prea valoare, în trecut femeile purtau la gât salbe de taleri. La nuntă, miresele care proveneau din familii înstărite din Sîngeorz-Băi, îşi puneau o sută de taleri peste iile lucrate manual. Cei o sută de taleri cântăreau aproximativ trei kilograme, în funcţie de mărime. Cu toate acestea, mireasa trebuia să aibă o ţinută frumoasă şi să stea drept, deşi talerii cântăreau greu la gâtul ei. Acest „sacrificiu”, să-i spunem aşa, avea mare însemnătate pentru oameni. Dacă talerii erau numeroşi şi rândurile de salbe erau multe însemna că familia miresei este înstărită şi că mirele „a umblat bine”, căci zestrea va fi pe măsură.

Valoarea talerilor, în prezent, este cu atât mai mare cu cât aceştia sunt mai vechi. Pe site-urile de anunţuri preţurile variază între 50 şi chiar 1.500 de lei un bănuţ, în timp ce accesoriile obişnuite pe care le găsim în magazine sunt mult mai ieftine.

Chiar dacă sunt foarte scumpi, talerii sunt foarte apreciaţi şi căutaţi şi pentru valoarea lor sentimentală. Cei mai vechi sunt moşteniţi de la stră-străbunici şi, de obicei, rămân în aceeaşi familie.