Într-una din încăperile turnurilor de apărare împotriva atacatorilor. Aici au construit o cameră în care îşi puneau slănina peste vară. Era locul ideal. Zidurile groase de 2 metri păstrau o răcoare ca în frigider iar orificiile prin care santinelele trăgeau cu puşca, asigurau o bună aerisire. Aşa se face că slănina căpăta un gust deosebit şi nu se altera.

Un astfel de turn există de peste 500 de ani în Dumitra. Aici saşii îşi ţineau slănina sau carnea de porc după ce o afumau. Asta se întâmpla în jurul anilor 1488, de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Preotul Ioan Moldovan ne spune că Turnul Slăninilor era folosit mai ales vara. Daniel Andronesi, unul din localnici, îşi aminteşte de acest turn de când era mic. Se juca prin el împreună cu prietenii. Nu s-a schimbat cu nimic... Ştie de la bunici că într-una din încăperi, saşii îşi ţineau slănina. Şi acum se mai observă cuiele din lemn pe care atârnau produsele.

Fiecare familie avea câte un cui pe care îşi atârnau slănina, oasele, coastele sau carnea de porc. Odată pe săptămână se deschidea această cameră, nu în fiecare zi. Sâmbăta, la o ora fixă, se trăgeau clopotele iar saşii veneau să îşi taie din slănină cât să le ajungă până sâmbăta urmatoare.

De ce o ţineau aici şi nu în afumători? Unii spun că riscul de incendiu era mare iar saşii, practici din fire, au ales o cale mai sigură pentru a-şi păstra alimentele.

Cum se putea construi un turn atât de impunător? Daniel Andronesi spune că Dumitra era o comună foarte bogată. „Aici era apă, piatră, lemn sau lut. Resurse naturale foarte multe. Piatră de construcţie a fost din belşug. Probabil că au ridicat pe parcurs”.

Când au plecat de aici, în anul 1945, au dus cu ei doar strictul necesar. Tatăl preotului Ioan Moldovan îi povestea că într-o zi de duminică, din septembrie, pe când era la joc, l-au obligat pe el şi pe un alt fecior din sat, să îi conducă până la graniţă. I-au dus până în judeţul Sălaj. Noaptea, au desprins boii de la jug şi s-au întors acasă, lăsându-i acolo pe saşi care au ajuns în Austria după 2 luni şi jumătate, plini de păduchi, murdari şi înfometaţi.

“Au lăsat în Dumitra case mari, beciuri pline cu vin, porumb, cartofi şi grâu”. Aşa au ajuns ca cei 30 de români care locuiau cu ei şi le erau slugi, să rămână în avuţia lor. Au venit apoi şi alţi români din alte sate...

Mirosul slăninii proaspete nu se mai simte de multă vreme, mărturie au rămas doar grinzile si cuiele din lemn, pe care saşii îşi atârnau slănina.

Lia SAS