Actriţa Ioana Crăciunescu va interpreta astă seară, de la ora 19.00, la Sinagoga din Bistriţa, un memorabil monolog semnat de dramaturgul Matei Vişniec. Spectacolul de teatru va fi prezentat de poetul Ion Mureşan. Preţul unui bilet de intrare: 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi.
Piesa de teatru „Sufleurul fricii” a fost scrisă de Matei Vişniec acum aproape 30 de ani, fiind una dintre creaţiile dramaturgice care i-au grăbit autorului expulzarea din România – a precizat pentru Bistriţeanul.ro Gavril Ţărmure, directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. „Actriţa Ioana Crăciunescu este una dintre puţinele actriţe din România care a avut curajul să renunţe la un post călduţ de actor al teatrului Nottara, să-şi ia lumea-n cap şi să încerce pe propria piele statutul de actor profesionist independent” a mai precizat Gavril Ţărmure, adăugând că un exemplu similar avem şi în Bistriţa – în persoana actriţei şi interpretei Ada Milea, care, de asemenea, a renunţat la postul ocupat în Teatrul de la Târgu Mureş pentru a deveni free-lancer.
Spectacolul de astă seară, de la Sinagogă, se anunţă o foarte interesantă incursiune în lumea care are drept motor frica – indusă prin toate mijloacele şi dirijată de la centru. Despre actriţa Ioana Crăciunescu dar şi despre dramaturgul Matei Vişniec va vorbi, în deschidere, poetul Ion Mureşan.
Preţul unui bilet de intrare: 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi.
Foto: agentiadecarte.ro