Pericol public! Asta se poate spune despre şanţurile lăsate în carosabil după ce se fac intervenţii la reţelele de uilităţi. Şoferii trebuie să fie foarte atenţi pentru că riscă să îşi distrugă maşinile. Spre exemplu, pe strada Avram Iancu, în apropiere de unitatea militară, un şanţ imens dă bătăi de cap şoferilor.
Adevărate tranşee în carosabil! Drumurile din Bistriţa arată de multe ori ca după bombardament, iar cei care au cel mai mult de suferit sunt şoferii.
Pe strada Avam Iancu de exempu, chiar la intersecţia cu strada Grănicerilor, în mijlocul drumului este un şanţ imens şi adânc de cel puţin 5 centimetri.
„De câteva zile e aşa şi cine trece şi nu ştie, praf îşi face maşina”, ne-a spus un bărbat care locuieşte în zonă.
În zonă s-a lucrat de câteva zile la reţelele de utilităţi şi după ce intervenţia a fost finalizată muncitorii au acoperit şanţul săpat cu pământ şi pietriş. Şantul ar trebui acoperit cu asfalt, însă de obicei până când acest lucru se întâmplă pot trece şi câteva săptămâni.
Astfel de situaţii au mai fost în Bistriţa, în special când a fost vorba despre şanturile şi gropile lăsate după ce se făceau intervenţii la reţelele de apă sau gaz.