În această dimineață, cabana Romsilva din Budacul de Sus a fost cuprinsă de flăcări. Din primele informații se pare că incendiul se manifestă violent, distrugând mare parte din imobil.
Incendiul a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 07:00. Cabana Romsilva din Budacul de Sus a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se violent. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri și unul de prim ajutor. Există riscul ca flăcările să se extindă la un imobil învecinat.
UPDATE 09:37:
În momentul izbucnirii incendiului nu se afla nimeni în interiorul cabanei. Paznicul acesteia, care locuiește într-un imobil din apropiere, a observat că iese fum de la acoperiș și a dat alarma. În scurt timp, însă, flăcările au cuprins întreaga clădire. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari din zonă, care însă nu au făcut față flăcărilor violente.
La această oră pompierii încă se luptă cu flăcările, împiedicându-le să ajungă și la alte clădiri din jur. Cabana a fost distrusă aproape în totalitate, pagubele fiind imense.
În ultimii 3-4 ani, în cabană au fost investiți peste 300.000 de lei. Cabana care avea 7 camere și 20 de locuri de cazare era însă asigurată. Încă nu se știe de la ce a pornit incendiul, o posibilă cauză fiind instalația electrică.
UPDATE 10:13:
Potrivit primarului Vasile Moga, cabana Aluneasa era una dintre destinațiile de vânătoare preferate ale lui Ceaușescu. Mai mult, aici ar fi venit și Nikita Sergheevici Hrusciov, care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
„Nu a fost nimeni în cabană, nu era locuită. Se făcea foc în cabană, dar nu se poate spune că a pornit de la centrală. Cabana e renovată de vreo 4 ani”, spune viceprimarul comunei Dumitrița, Nică Petronel.
Paznicul cabanei spune că focul s-a extins rapid și nu a reușit să salveze din cabană mai mult de un frigider.
„Flăcările au cuprins tot acoperișul. Intervenția a fost foarte grea din cauză că acoperișul era de tablă și nu am putut să dăm cu apă deasupra să putem să stingem focul”, povestește unul dintre pompierii voluntari.