Nouă alergători au ajuns în urmă cu puţin timp la Bistriţa şi au poposit timp de câteva minute în faţa Prefecturii. Aceştia participă la maratonul World Harmony Run, care a pornit de la Piatra Neamţ şi se va încheia la Cluj-Napoca.
În România maratonul World Harmony Run se desfăşoară în perioada 21-25 septembrie, iar din echipa care străbate traseul de la Piatra Neamţ la Cluj Napoca fac parte nouă persoane. Alergătorii au ajuns în urmă cu puţin timp la Bistriţa, iar în faţa Instituţiei Prefectului s-au întâlnit cu subprefectul Ovidiu Frenţ.
Echipaţi corespunzător pentru alergat, cu un steag şi o torţă în mâini cei nouă alergători se pregătesc de încă o porţiune din traseu şi speră ca până diseară să ajungă la Reghin.
„Eu sunt din Bucureşti şi de meserie sunt profesor de educaţie fizică şi sport, antrenor de volei. Sunt ardeleancă, m-am născut în Târgu Mureş şi iubesc zonele prin care am trecut, iubesc oamenii din aceste zone. Mă bucur că mesajul nostru ajunge la copiii care sunt foarte receptivi", a declarat Florina Papuc, singura femeie din grupul de alergători care a ajuns astăzi la Bistriţa.
Bistriţenii i-au aplaudat şi le-au făcut cu mâna alergătorilor care la rândul lor au salutat frumos şi au mulţumit pentru susţinere. Deşi maratonul a dat puţin peste cap traficul auto, şoferii au fost răbdători şi au aşteptat ca maratoniştii să îşi încheie traseul prin oraş.
Mesajul pe care îl promovează alergătorii este legat de pace, aceştia fiind promotori şi ai idealurilor pe care le îmbrăţişează UNESCO şi comunitatea Uniunii Europene.