Tibi Ușeriu șochează din nou! După ce anul trecut a participat la Turul Giganților din Italia, una dintre cele mai solicitante curse din Europa, 2016 vine cu o nouă provocare „6633 Ultra”, care presupune parcurgerea a peste 560 de kilometri la Polul Nord. Tibi a arătat pentru Bistrițeanul.ro cum se pregătește pentru asta.
Anul acesta România are 3 concurenți la competiția „6633 Ultra”, considerată una dintre cele mai dure din lume. Este pentru prima dată în istoria acestui concurs când o țară are mai mult de 2 concurenți, asta pentru că în total participă doar 12 oameni din întreaga lume.
Din anul 2007 până acum doar 19 oameni din sutele de concurenți care s-au încumetat să intre în această cursă nebună, au și reușit să o ducă la bun sfârșit. De ce este această cursă considerată una dintre cele mai dure?
Ei bine, aceasta presupune parcurgerea a 560 de kilometri, în aproximativ 6 zile, tocmai la Polul Nord. Distanța lungă este completată de temperaturi extreme, care pot să ajungă la -62 de grade, vântul care ajunge la 200 de kilometri/oră și suprafața dificilă de alergare.
Cursa va începe în data de 7 martie în Yukon, nordul Canadei. De acolo concurenții vor fi transportați 800 de kilometri spre Polul Nord, de unde se dă startul.
Printre cei trei concurenți români se numără și un bistrițean. Este vorba despre Tibi Ușeriu, administratorul Asociației Tășuleasa Social. Pentru a vedea cum se pregătește bistrițeanul să cucerească Polul Nord i-am făcut o vizită și l-am rugat să reproducă pentru Bistrițeanul.ro o parte din antrenamentele zilnice.
L-am găsit pe Tibi la bustul gol, în Pasul Tihuța, acolo unde locuiește. Își făcea alergarea zilnică, ce se întinde de regulă pe 35 de kilometri, iar o dată la 10 zile se întinde pe 100 de kilometri. Nu era înfofolit, ci alerga la bustul gol și în pantaloni scurți, deși se înregistrau -5 grade.
Se uită la noi amuzat și spune că afară e cald și că a alergat așa și la -20 de grade. Practic alergatul la bustul gol este o încercare de acomodare a corpului cu temperaturi scăzute. Deși este imposibil să creezi în Pasul Tihuța condițiile de la Polul Nord, aceste antrenamente extreme îi pregătesc corpul pentru provocarea din martie.
„Acolo o să alerg îmbrăcat, dar cu cât o să mi se desensibilizeze pielea la frig, cu atât o să pot să rezist mai bine la Polul Nord, unde temperaturile o să fie de 4-5 ori mai scăzute decât cele înregistrate aici”, spune Tibi.
Echipamentul sumar al lui Tibi ridică sprâncenele localnicilor din Pasul Tihuța, care au început să se obișnuiască cu nebuniile sportivului.
„Un vecin i-a spus fratelui meu când s-a întâlnit cu el că l-a văzut pe unul care alerga în «costum de om»”, povestește amuzat Tibi.
Alergatul la bustul gol nu este însă cel mai dur antrenament pe care îl face Tibi. Săptămânal, acesta face câte o baie rece ca gheața, la propriu! În lacul înghețat situat la câteva sute de metri de casa sa face câte o copcă și se „odihnește” preț de 10 minute. De câteva ori a intrat și în hipotermie din cauza apei reci.
„Alții stau pe Facebook, eu stau și mă relaxez aici”, precizează Tibi din apa rece ca gheața. Iese din apa aproape înghețată și se șterge cu...zăpadă. Spune că absoarbe umezeala mai bine decât orice prosop.
Nici dormitul nu este mai confortabil. Asta pentru că Tibi nu-și petrece nopțile în pat, ci în sacul de dormit, în fața casei. Mai mult, pentru a putea să-și obișnuiască corpul cu odihnă puțină, Tibi doarme tot a doua noapte, câteva ore.
Luna aceasta Tibi își va muta tabăra la înălțime, tocmai în Munții Călimani, din cauza încălzirii vremii.
„Pregătirea fizică este 30%, iar restul de 70% e psihic. La un moment dat cred că duci totul psihic. Corpului dacă îi dai ce îi trebuie funcționează, dar psihicul te lasă, așa că psihic trebuie să fi destul de tare ca să duci la bun sfârșit o asemenea competiție”, precizează Tibi.
Toată această nebunie îl costă pe Tibi câteva mii de lire. Aproape 3000 de lire costă înscrierea la competiție, la aceasta adăugându-se transportul și echipamentul, care este unul special.