Uitați cumva de societate și izolați de restul lumii din cauza unor dizabilități cu care s-au născut sau cu care au rămas în urma unor accidente, persoanele cu handicap fizic din Bistrița abia așteaptă un motiv bun să iasă din casă.

După ce ani de zile acțiunile dedicate lor au lipsit cu desăvârșire, de trei ani, Adrian Birtaș - directorul Asociației Workship Protected (care se ocupă de atelierele protejate destinate celor cu handicap) a încercat să îi scoată din casă sub pretextul unor concursuri de pescuit. Așa a ajuns Cupa Handicap la Pescuit la a cincea ediție. Când găsesc sponsori, fac cupa de două ori pe an, primăvara și toamna. 

Nu e ușor să organizezi așa ceva. Dincolo de organizarea concursului propriu zis, zile de alergătură după sponsori, premii, vine și ziua concursului în care și transportul persoanelor cu handicap poate fi o mare aventură pentru că nu toți au mașini sau o familie disponibilă să-i scoată din casă. Dar, fiind o comunitate foarte mică, se ajută între ei și ieri, la concursul de pescuit organizat pentru ei pe lacul de la Sărata, au ajuns toți cei care și-au dorit. Cei care erau pasionați de pescuit s-au așezat dis-de-dimineață pe marginea lacului, mulți dintre ei în scaune rulante. Restul au rămas în zona umbrită să pregătească masa de după concurs, ajutați de câțiva voluntari, prieteni vechi ai celor cu handicap, care nu lipsesc de la nicio acțiune unde e nevoie și de ajutorul lor ca totul să iasă perfect.

N-a fost loc de plictiseală, toată lumea cunoștea pe toată lumea și se bucurau de faptul că s-au întâlnit în sfârșit și pot să-și povestească ce s-a mai întâmplat între timp în viața lor, ce probleme de sănătate mai are unul sau altul și cum le-au rezolvat, aventuri de pe la comisia care le face anual evaluări ale gradului de handicap și care, fac glume și ei, verifică dacă nu cumva le-au crescut picioarele sau mâinile lipsă.

Dacă nu îi cunoști și nu le știi povestea de viață, pe mulți dintre ei ai putea să-i percepi ca oameni perfect sănătoși, un ușor șchiopătat sau un picior tras trădându-le doar ceva deficiență fizică. Energia lor și pofta de viață nu trădează nicio suferință. Deși le au, și fizice, și psihice. Au învățat să fie fericiți primind foarte puțin de la viață și de la semeni. O mână de ajutor întinsă este pentru ei o minune.

Cel mai tare îi doare că administrația și politicul au uitat de zeci de ani de problemele lor și nici măcar nu mai sunt în promisiuni electorale. Dreptul la pensie de handicap pentru orice persoană care s-a născut cu o astfel de deficiență îl au doar de câțiva ani, după ce a dat unul dintre ei statul în judecată pentru ca fiul său să aibă acest drept. Până atunci, adultul cu handicap primea pensie după anii lucrați, în care a cotizat la bugetul de stat. Nu s-a gândit nimeni că ar putea fi născut cu o deficiență care să nu-i permită să muncească o zi. Cum după 1990 s-au închis toate atelierele gândite de comuniști special pentru a putea lucra și persoanele cu handicap, au rămas șomeri cu anii și, pe lângă faptul că au pensii ridicol de mici (cam 500 lei), cei care nu au apucat să lucreze o zi erau taxați aspru pentru asta.

Dacă vă întrebați cât o fi în România ajutorul financiar pentru o persoană cu handicap, vă pot spune că e de 340 lei pentru handicapul grav, 272 lei pentru cel accentuat și… 33 lei pentru cel mediu. Iar dacă cumva se încadrează și primesc pensie de handicap, aceasta e la nivelul pensiei minime pe țară. Cam atât poate face țara asta pentru ei și cei care nu pot lucra pentru venit în plus sunt la mila familiei, care numai în cazul unui handicap grav primește dreptul de a avea plătit un însoțitor pentru cel cu handicap.

Ca și cum asigurarea traiului de pe o zi pe alta nu ar fi un chin suficient de mare, mai sunt și uitați și izolați de societate. Dacă nu organizează ei pentru ei evenimente, nu o face nimeni. De asta un concurs de pescuit este un eveniment social major pentru ei. Se pregătesc câteva zile să ajungă și apoi se bucură de fiecare minut petrecut afară din casă.

Am petrecut câteva ore alături de ei și nu mi-au transmis decât bucurie și fericire, evitau cu eleganță să se plângă de viața și problemele lor. Poate în altă zi, asta avea în ea prea multă bucurie ca să fie umbrită. Ne-am amuzat împreună de faptul că nu știam să pescuiesc, s-au oferit să mă învețe și mi-au arătat cum să țin undița în șold, la ce să fiu atentă la plută și care e momentul în care trebuie să ridic undița.

A venit momentul încheierii concursului și arbitrul competiției a trecut pe la fiecare și a măsurat captura, după care peștii au fost eliberați în apă, doar era pescuit sportiv.

După arbitraj, s-a decis că locul I l-a obținut Viorel Jucan, care a prins 6,960 kg de pește, urmat de Pall Aron, care a prins 4,465 kg de pește, iar pe locul 3 a fost Pavel Cucuieț cu o captură totală de 3,970 kg. Vasile Dolha a luat premiu pentru captura concursului, un caras de 200 grame. 

Toată lumea s-a îndreptat apoi către zona umbrită unde urma să aibă loc premierea câștigătorilor și a participanților, iar acesta a fost momentul în care a avut loc o mică ședință în care s-au dezbătut câteva dintre problemele lor. Adrian Birtaș, directorul Asociației Work Ship Protected, organizatorul concursului, le-a explicat tuturor că este foarte important pentru ei în primul rând să vină mai aproape de asociație, atât de aceasta, cât și de Asociația Handicapaților Fizic din Bistrița, pentru că doar uniți pot face mai multe pentru ei, pot ajunge să fie iar băgați în seamă. Cea mai dureroasă problemă? Locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap care mai tot timpul sunt ocupate de cei care nu au dizabilități și care, astfel, le iau și unul dintre micile drepturi câștigate în societate.

Pentru că acest concurs nu ar fi putut avea loc fără câțiva sponsori inimoși și generoși, momentul premierii a început cu mulțumiri repetate adresate celor care le-au făcut posibilă întâlnirea de ieri: Îndemânarea Construct, RCB Electro, The Drink's Store, Tub Integral, AF Sărmășan, Fir Întins, brutăria Delice Pan, Cămara Bunicii, Cofetăria Cristina.

Premii au fost nu numai pentru cei de pe podium, ci și pentru toți participanții. Iar bucuria cea mare a fost masa de după premiere, una copioasă, unde s-a râs cu poftă și s-a stat la povești ore bune.

Lecția zilei? Dacă multora dintre noi ne trebuie mult prea multe să fim fericiți, lor, cărora le lipsesc deja prea multe, le trebuie atât de puțin…