La orele prânzului, zeci de copii au acaparat o bucățică din Pietonalul Liviu Rebreanu, însoțiți de „cei mai buni prieteni” și anume jucăriile lor. Pentru câteva ore, copilașii de doar câțiva ani s-au transformat în cei mai aprigi negociatori, încercând să scoată cele mai bune prețuri pentru jucării…
Astăzi, la prânz Asociația Alex Toma a pus în scenă una dintre cele mai frumoase acțiuni de strângere de fonduri. Este vorba despre un târg de jucării, în care cei care au negociat pentru păpuși, mașini, figurine și chiar biciclete, au fost chiar copiii.
Deși s-au despărțit cu greu de jucăriile care le-au fost alături, cei mici au fost mai mult decât bucuroși să facă o faptă bună. Asta pentru că toate fondurile care vor fi strânse în urma vânzărilor vor ajunge în conturile lui Ionuț Zăvoianu, băiatul de 13 ani din Mărișelu, care se află la tratament în Turcia.
Zeci de copii au luat parte la acțiune, câțiva metri pătrați buni fiind ticsiți cu jucării de toate felurile. Alți zeci de copii și părinți au vizitat târgul, în speranța că vor găsi un nou partener de joacă și îl vor sprijini și pe Ionuț cu această ocazie.
În aproximativ o oră, jucăriile scoase la vânzare s-au înjumătățit, iar urna unde cei mici puneau încasările s-a umplut considerabil.
„Am adus mai multe păpuși, pe care le am de mult. M-am despărțit cu greu de ele, dar așa se pot juca și alți copii cu ele”, a declarat Nicola, una dintre „antreprenoarele” participante la târg. Aceasta a fost însoțită de fratele său Paul, mândru nevoie mare că a reușit să vândă o mașinuță cu 5 lei.
La acțiune au participat și educatoarele și directoarea Grădiniței Nr. 6 cu program prelungit, care au însoțit copiii care au dorit ca la prima ninsoare serioasă să facă o faptă bună.
Concomitent, astfel de târguri s-au desfășurat și în Beclean, dar și în Năsăud. Și acolo, sute de jucării au fost scoase la vânzare pentru Ionuț. Povestea lui Ionuț o puteți citi AICI.
Cei mici își propun să rămână în centrul istoric, la tarabele improvizate, până când vor rămâne fără jucării. Totuși dacă frigul va învinge, jucăriile nevândute vor ajunge, cel mai probabil, la Asociația Impact. Când s-a tras linia, la finalul Târgului de Jucării, rezultatele s-au dovedit impresionante: la Bistrița, copiii au reușit să vândă jucării de 5205 lei, la Beclean – de 4401 lei iar la Năsăud – record de vânzări – s-au adunat 14.095 lei și 200 Euro...!
3546 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.