Vin fiert, metri întregi de cârnați, șosete și bundițe îmblănite, bijuterii sau haine de blană, halviță, ciocolată de casă sau plăcinte calde – sunt doar câteva din atracțiile acestor seri, dacă alegeți să le petreceți în centrul vechi al orașului. Cireașa de pe tort – colindători din întreg județul care risipesc, cu glasuri cristaline, tot frigul.
Ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, bistriţenii sunt invitaţi în centrul orașului pentru a participa aproape în fiecare seară, la concerte de colinde. Azi a fost rândul colindătorilor din Lechința să-i emoționeze pe bistrițeni cu frumoasele cântece de Crăciun.
Concertele au început în jurul orei 17:00, când pe scena amplasată lângă bradul de Crăciun, lângă Biserica Evanghelică au urcat membrii trupei „Take Five”. Au urmat apoi grupurile de colindători „Lechinţeana” din Lechinţa și de la Balada din Bistrița.
Concertele de colinde organizate de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” continuă toată săptămâna, cu invitați de excepție: mâine, 19 decembrie, de la ora 17:00, lângă Biserica Evanghelică va avea loc un recital susținut de Nicole Cherry, Grupul de colindătoare „Flori Dumitrene” – Dumitra și colindătorii ansamblului „Baltagul” din Monor-Gledin.
Miercuri, 20 decembrie, de la ora 17:00, vă puteți bucura de un concert cu Florin Boita, urmat de Grupul de colindători ai Şcolii Gimnaziale din Budeşti, ai Şcolii Gimnaziale Dorna-Arini din Suceava și colindători ai ansamblului „Someşul” din Beclean.
Joi, 21 decembrie, de la ora 17:00 – Concert special cu Sava Negrean Brudașcu și Dumitru Fărcaș, urmați de Grupul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 „Cununiţa” din Bistriţa și Grupul de colind „Măgureanu” din Măgura Ilvei.
Vineri, 22 decembrie, de la ora 17:00, aveți parte de un concert susținut de Ovidiu Homorodean, Grupul de colindători „Izvoare” din județul Cluj și Grupul de colind al Centrului Turistic Chiuieşti din Cluj.
Sâmbătă, 23.12.2017: Colinde cu Petre Petruse & Raul-Mihai Turda și Grupul de colindători ai ansamblului „Roata de la Runc”.
Miercuri, 27.12.2017:
Grup de colindători „Cununa” – Casa de Cultură Agnita – jud. Sibiu;
Colinde cu Alexandru Căpitan;
Joi, 28.12.2017:
Grup de colindători ai ansamblului „Rapsodia Trişcaşilor” – Leşu;
Grup de colindători ai Şcolii Gimnaziale din Tiha Bârgăului;
Vineri, 29.12.2017:
Grup de colindători de pe Valea Ilvelor;
Grup de colindători din Milaş – Silivaşul de Câmpie.
vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.