„Am remarcat că lipsesc tinerii din sală. Am presupus că sunt în stradă. În locul lor, şi eu aş fi făcut la fel, sunt momente în care chiar trebuie să fii în stradă, nu la concert”, a mărturisit zâmbind Mani Neumann, supranumit „violonistul diavolului”, colaborator al legendarei Phoenix, după un electrizant concert ieri seară, la Sinagogă.
După un succes răsunător în vara anului 2016, pe scena mare a Serbărilor Bistriței Medievale, cei patru muzicieni de la trupa germană Farfarello au revenit ieri la Bistriţa, unde au susţinut un electrizant concert la Sinagogă.
Mani Neumann – violonistul care a şi înfiinţat trupa, după o colaborare de ani de zile cu legendara trupă Phoenix – ne-a mărturisit, după concert, că s-a intersectat cu protestatarii de ieri seară care l-au impresionat foarte mult.
„Alina Taloş, care este din Bistriţa şi ne-a ajutat cu organizarea concertului aici, s-a amestecat rapid prin mulţime, noi am stat mai retraşi, am ajuns în piaţă spre finalul protestului. Dar îi susţinem categoric, nici nu se poate pune problema altfel... Am remarcat că lipsesc tinerii din sala de concert. Am presupus că sunt în stradă. În locul lor, şi eu aş fi făcut la fel, sunt momente în care chiar trebuie să fii în stradă, nu la concert... Felicitări, Bistriţa, pentru demonstraţia de aseară!”, a mărturisit Mani Neumann pentru Bistriţeanul.ro.
Faimosul violonist a povestit, între altele, că întreaga corupţie care se manifestă în România este o catastrofă, şi chiar dacă nu a fost afectat în mod direct de sistemul corupt, a auzit că existau trupe, mai ales la începutul anilor '90, care făceau diverse înţelegeri cu impresarii pentru sume mai mici pe care să le împartă apoi.
„Nu aş putea să fac parte dintr-un asemenea proiect criminal. Dacă aş mirosi că ceva nu este în regulă, aş refuza categoric. Nu aş accepta nici dacă mi s-ar oferi 50 de mii de euro. Trebuie să fim independenţi, curaţi şi autentici. Pentru că la fel este şi muzica noastră...!”, a mai spus Mani Neumann.
Farfarello se află pentru a doua oară la Bistriţa, într-un turneu naţional care va dura 6 săptămâni, în care cei patru muzicieni – Mani Neumann (vioară, blockflote), Ulli Brand (chitară), Eugen Amarandei (contrabas) şi Gabriel Bălaşa (percuţii) – şi-au promovat şi la Bistriţa cel mai recent album, vrăjindu-i pe bistriţenii prezenţi ieri seară la Sinagogă cu stilul muzical unic, sunetele arhaice, brute, eliberate de clișee – o savuroasă combinație de folclor est–european și influențele contemporane ale muzicii tradiţionale, ale jazzului, rockului şi muzicii clasice.
Din 1982 şi până acum, trupa Farfarello a scos 18 albume şi 4 dvd-uri, participând la peste 3.500 de concerte în toată lumea. Mani Neumann, neamțul cu „suflet de român”, supranumit şi Violonistul Diavolului, este considerat un maestru al viorii şi blockflöte. Modul său de a interpreta – melancolic, sălbatic ori excitant – este întotdeauna autentic, nonconformist și imposibil de copiat. A fost onorat cu premiul MTV – Lifetime Award şi decorat de Preşedintele României cu ordinul „Meritul cultural” în gradul de „Cavaler pentru merite culturale deosebite” aduse României ca urmare a activității sale în trupa Phoenix.
Chitaristul Ulli Brand este considerat a fi unul dintre cei mai buni din Europa, fiind recunoscut pentru stilul său unic în care interpretează muzica la chitară acustică cu 6 şi 12 corzi. Invitații trupei Farfarello în acest turneu sunt muzicieni români deosebit de experimentați și talentați: percuționistul Gabriel Bălașa, unul dintre cei mai activi percuționiști de pe scena muzicală românească, un muzician inventiv și imprevizibil, artiștii admirându-l pentru energia sa şi vibrația pozitivă din timpul concertelor și basistul Eugen Amarandei, unul din cei mai inspirați și tehnici contrabasiști ai României.
Luni, 6 februarie, de la ora 19:00, la Bistriţa sosesc alţi muzicieni din Statele Unite pentru un concert care se anunţă extraordinar: NICKEL & ROSE - „A Place to call Home”. Este vorba despre un inedit duet din Milwaukee (Wisconsin) gata să-şi surprindă publicul cu un stil propriu, influenţat de blues și jazz şi nuanțat în plus cu Soul, Americana, Gypsy, muzică africană sau arabă.
Johanna Rose (vocal, contrabas) și Carl Nichols (vocal, ghitară), aduc laolaltă diversele lor background-uri muzicale, părînd să creeze un nou făgaș în muzica americană. Aflaţi în România într-un turneu de promovare al EP-ului „A Place to call Home”, între Ucraina şi în drum spre Polonia, după concerte în Buzău, Bucureşti, Timişoara, Cluj sunt pregătiţi pentru aplauzele bistriţenilor.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistrița şi Green Hours.