Astăzi vă prezint al treilea și ultimul episod al acestei formidabile călătorii în Spania. Și pentru că am văzut că v-a plăcut, vă propun să recreăm atmosfera. Ascultați două înregistrări excepționale: marea cântăreață Imca Marina, cu o interpretare din 1972 a cunoscutului șlagăr...

...și pe Rafa Navarro cântând și dirijând la SUPER-BATUCADA!!! Espectacular!!! - o montare de Super-percuție (cu peste 2.000 de participanți, instrumentiști și bateriști amatori și profesioniști, de toate vârstele, reuniți pe scenă de acest Rafa Navarro, magician al percuției spaniole + 400 de coriști! Ce au putut să facă!). Cât sunt, suntem de latini! E imposibil să nu vă placă...

O precizare: Există două categorii de turiști, respectiv două maniere de a face turism. Prima, cea a snobilor, cea de lux, axată doar pe plăcerea de a bifa: „aici am fost”, „am fost și acolo, și acolo...”, fără nicio bucurie. „Am fost ca să vă arăt cât sunt eu de umblat, cât sunt de cult, cât sunt de... universal!”

A doua categorie, fac și eu parte din aceasta, e turismul obișnuit. Vreau să văd cât mai multe, dacă se poate cu bani mai puțini, dar în cel mai bun moment de vizitare, sau cunoaștere. Iubesc călătoria! Cred că numai cu ea rămânem din viața asta. De aceea am și înființat pagina „Jurnal de vacanță” pe Facebook. Pentru toți împătimiții voiajului, ai descoperirii de noi locuri și comunități de aiurea. Cu sufletul deschis, cu inima plină de bucurie că, de fiecare dată, ai găsit încă un argument să devii mai bun, mai înțelegător și mai persuasiv față de cei din jur. Lumea nu începe și nu se termină cu tine, cu noi! Ei bine, textul de mai jos nu e pentru snobi! Îi rog să nu-l citească. Nu vor pierde nimic. Oricum nu-l vor înțelege.

Am rămas la... fantome. Spania a fost și un „pământ” al luptelor, al războaielor extrem de sângeroase, încă de pe timpul lui El Cid, marele erou popular al Spaniei, „sabia lui Charlemagne”, potrivit legendei. Lumea s-a luptat pentru avere, putere și o permanentă reconfigurare a stăpânirilor și stăpânitorilor. Au fost foarte multe victime, foarte multe crime, ca în Italia, tot pământ latin! Așa că nu trebuie să ne mire prezența acestor... duhuri. Nu am primit aprobarea să public pozele și informațiile despre anumite locații bântuite. Pe bună dreptate, proprietarii se tem că și-ar pierde clientela.

Am să vă arăt, la exterior o asemenea „fincă”și un palat-fantomă ce domină din vârf de deal drumul spre La Coruña, tot bântuit, fără alte detalii. Ce pot, în schimb, să vă povestesc? Ei bine, sunt experiențele mele personale, clipele trăite, la Madrid, la „Casa celor 7 șeminee” („Casa de Las Siete Chimineas”) din Plaza del Rey.

Am simțit ca o boare rece pătrunzându-mă până la os. Pe întunecatele culoare, cu un ecou lugubru, mi s-a părut că am văzut-o trecând pe serafica Elena, fiica unui nobil spaniol al cărei soț iubit, căpitanul Zapata, a murit în războiul cu Flandra, lăsând-o singură și neîmpăcată cu această lume. S-a sinucis, sau nu? Sau a fost omorâtă pentru uriașa avere rămasă? Mister...

La Casa di America, în Plaza Cibeles, în Palatul Linares (Palacio LINARES) se povestește că își mai face, din când în când apariția fiica marchizului de Linares, nefericita Raimundita! Și întâmplările curg, ajungând până la războiul fratricid din anii 40 ai secolului trecut. Pe dealul Valgrande, la țară și totuși, foarte aproape de Madrid, dacă sapi bine, poți găsi și azi muniție de război.

În Morata de Tajuña se poate vizita Muzeul Războiului civil unde sunt obiecte găsite pe linia frontului care trecea prin această zonă. Fantoma, duhul nedreptățiților, de-a lungul sutelor de ani, nu e o chestiune de glumă. A fost prea multă teroare, au curs prea multe lacrimi și sânge. (Îmi vine în minte experiența din cealaltă parte a Europei, în Grecia! Și acolo tot așa stau lucrurile. Nu poți glumi cu fantomele războiului cu nemții, tot din anii 40!) De aceea nu poate fi privită cu aceeași lejeritate ca la noi.

La Bârgău, de pildă, nimeni nu se teme sau nu se sfiește să discute despre contele Dracula. Chiar din contră, e privit și este un excelent „clou” turistic. Nu și la spanioli.

Viața la țară, în Comunidad de Madrid, la Belmonte de Tajo, sau la Villarejo de Salvanes, zona unde am fost găzduit două săptămâni, aproape de istoricul oraș Chinchon, înseamnă, ca standard de trai, cam aceleași facilități și dotări ca și în capitală. Diferențele dintre sat și oraș aproape nu se mai văd. E un mare progres față de cele văzute acum 7 ani.

Aș spune chiar că foarte mulți lucrează în/la Madrid ca să locuiască în tihnă la Belmonte, Villarejo sau Morata etc. De ce? E mai ieftin, mai curat,mai intim și mai plăcut. Alcadele - primarul - Amador Salinas din Belmonte, sau Marco Antonio Ayuso Sánchez, edilul din Villarejo de Salvanes sunt devotați trup și suflet oamenilor din localitățile lor. Nu neapărat pentru voturi. Nu!

Mai degrabă din mândria de a face ce trebuie pentru comunitate și de a rămâne astfel în istoria și memoria locuitorilor din zonă. Nu am primit permisiunea să public pozele lor făcute pe stradă, sau din magazine – la ei se consideră „viață privată” și nu ai dreptul să o încalci; sincer să fiu, nu m-am gândit atunci că o să ajung să scriu despre ei, dacă le-aș fi cerut mi-ar fi dat aprobarea, fără probleme - dar vă asigur că i-am văzut stând de vorbă „de la om la om” cu toată lumea. Aplică principiul: „îi merge bine satului, îmi merge și mie bine”.

Dar la noi?! Am avut șansa să particip, la biserica din Belmonte, în seara de 30 decembrie 2017 la un concert de colinde, cântece dedicate Nașterii Mântuitorului. M-au impresionat prezența și participarea. Toată lumea a plătit un bilet de intrare de 3 Euro, suma strânsă fiind alocată unor opere de binefacere.

De la primar la slujitorul bisericii, toți au participat cu mare bucurie și au cântat împreună cu orchestra de chitare, percuție și corul de amatori – Agrupacion musical de Belmonte de Tajo, Coro parroquial, dirijată de muzicianul Enrique Torres Avila, solistă, profesoara de engleză, Elena Gonzalez.

Muzica lor de Crăciun e veselă. Are multe influențe populare spaniole. E foarte vie și ritmată. Se vedea clar că nimic nu e forțat, că lumea participă cu mare bucurie, că acțiunea în sine este o chestiune de obișnuință și de întâmplare dorită și așteptată. Vă puteți convinge privind pozele și cele două videoclipuri alăturate.

Oamenii aceștia nu numai că știu că aparțin acelei comunități, dar se simt și extrem de ocrotiți și de mândri că-și duc existența cotidiană la țară. Le merge bine și se vede, spun, păstrând proporțiile, în pofida austerității economice și sociale de peste tot din Europa. Muncesc mult. La ora 9:30 dimineața, nu mai e nimeni pe stradă, cu excepția factorului poștal, comercianților și celor ce-și așteaptă cuminți autobuzul spre „a pleca la oraș”.

Turismul rural implică pe lângă ideea clasică de hotel, hostel cu un tarif mediu de 30-35 Euro/cameră/noapte și transformarea fermei de la țară. Finca este locul unde se petrec evenimente - nunți, botezuri, întâlniri de afaceri sau conferințe pe un anumit specific. Se poate petrece Crăciunul sau Revelionul. În acest caz, se închiriază tot și se rezolvă orice serviciu, contracost, prin catering complex și complet.

Am vizitat Finca „Molino del Manto”, vezi foto, proprietate a domnului Jose Ignacio Osset Rambaud și a familiei sale. Surpriză: și aici, administrarea domeniului este asigurată, tot de o familie de români – Toni și Loredana. Vorbim de o moară de altădată ce datează din 1759! În secolul XIX au fost amenajate grădinile romantice, au fost plantați ulmii și platanii, azi copaci seculari. Toată proprietatea a fost restaurată și modernizată prin efortul susținut al familiei Osset. Atât elementele morii inițiale cât și grădinile de la începutul veacului XIX au fost păstrate și recondiționate. Vechea moară a devenit bar, salon de primire, salon de servire a mesei, terase aferente, bucătărie și... corturi amenajate în stil marocan, arab: cort central țuguiat cu „buzunare” pentru narghilea și servitul cafelei la nisip!

Genială ideea. Încap 4-500 de oameni, dar se poate totul restrânge, cu multă eleganță și la câteva zeci de persoane, fără să te simți stingher. Se lasă doar niște perdele despărțitoare, din brocart greu. Simplu și fără mare investiție! La țară, în aer curat, departe și totuși aproape de agitația Madridului.

La „Molino del Manto”, din câte am înțeles, se fac cele mai grozave nunți. În tot cazul, locația e superbă și merită să o vizitați dacă aveți drum prin zona Madridului. La noi lumea se omoară să facă clădiri cu un știu câte camere și adevărate „hale de nunți”, la ei se pune unul, două corturi și se recurge la un sistem de catering foarte performant, de la muzică, la meniul special + orice alte servicii. S-a încheiat manifestarea. A doua zi se debarasează și se strânge tot, se îmbarcă în două tiruri - punct final și se pregătesc pentru următorul eveniment.

În concluzie, acest reportaj l-am scris pentru tine, dragul meu prieten, temerar, curios și devotat călător! Repet, e vorba despre SPANIA. Evident, într-o prezentare parțială. Sunt conștient că mai am foarte multe călătorii de făcut pentru a putea spune că am văzut, am făcut cunoștință cu întreaga peninsulă... Să nu uităm, scopul nu e cunoașterea exhaustivă, ci călătoria! Sper că mi-am atins țelul și v-am determinat să vă luați inima în dinți, cum se spune și să plecați de acasă.

Mai multe detalii despre „España por favor” vi le pun la dispoziție pe www.mirceaibatranu.ro și pe Facebook, sau personal pentru cei ce mă cunosc - hărți, pliante, ghiduri. Călătorie plăcută...!

Mircea Seleușan-Bătrânu