Cu o investiţie de 3 milioane de euro şi după luni multe de şantier, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc" a fost în sfârşit modernizat! Lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar municipalitatea anunţă că din ianuare se vor ţine spectacole în sala proaspăt reabilitată. VEZI cum arată Casa de Cultură după modernizare:
Proiectul a fost depus pentru finanţare în martie 2009, iar Primăria Bistriţa a primit abia după aproape trei ani de zile undă verde pentru reabilitarea şi modernizarea clădirii.
După ce au fost finalizate toate documentele necesare, municipalitatea a căutat o firmă care să se ocupe de lucrări, iar contractul de execuţie al lucrărilor a fost semnat la doi ani de la obţinerea finanţării.
„Valoarea contractului de finanţare a fost de 4,6 milioane de euro, iar în final, după revizuirea proiectului, inclusiv scăderea din licitaţie, am ajuns la 3 milioane de euro. Lucrările s-au desfăşurat pe două contracte pentru că am revizuit proiectul. Ambele contracte au fost realizate de Creativ Grup şi vreau să remarc calitatea deosebită a lucrărilor realizate de această firmă", a declarat astăzi la o conferinţă de presă primarul Ovidiu Creţu.
Sala de spectacole a fost modernizată, scaunele şi chiar şi zugrăvelile fiind pe nuanţe de verde, nu roşu cum a fost până înainte de reabilitare. Modernizări au fost făcute la toate instalaţiile sanitare, electrice şi termice, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele, a fost înlocuit acoperişul, s-a lucrat la tencuielile şi zugrăvelile exterioare, iar spaţiul din faţa Centrului Cultural a fost transformat într-o zonă de promenadă, cu fântână arteziană.
„În zilele următoare vom face recepţia finală. Centrul Municipal de Cultură o să înceapă să îşi mute în luna ianuarie mobilierul şi toate celelalte lucruri pe care le au şi care acum le sunt împrăştiate în Viişoara, Sigmir şi pe pietonal. Apreciez eu că spectacolul de deschidere, acţiunile de deschidere, vor avea loc undeva la sfârşitul lunii ianuarie", a mai explicat primarul.