Aproape 300 de invitaţi au asistat şi au aplaudat, întâmpinând cu urale creaţiile fashion prezentate la Hotel Metropolis de absolvenţii clasei a XII-A, secţia modă, Liceul de Arte „Corneliu Baba”, coordonaţi de profesoara Loredana Chiş. Moda, la Bistriţa, se află pe mâini bune:
Colecţiile de atestat profesional semnate de absolvenţii clasei a XII-A, secţia modă de la „Corneliu Baba” au strălucit astă seară, sub bagheta magică a profesoarei Loredana Chiş.
Seara a cuprins şi un recital la pian şi chitară susţinut de elevi ai Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa, iar colecţiile realizate de Gabriela Iuşan, Edit Vinter, Esther Tomoroga, Bianca Horvath, Patricia Palagichi, Amalia Monda, Rus Bianca, Mihaela Găliceanu şi Anca Stănescu au smuls ropote de aplauze cu inventivitatea, creativitatea şi formele pline de culoare şi îndrăzneală oferite celor aproape 300 de oaspeţi - prieteni, colegi, studenţi şi profesori universitari care au umplut unul dintre saloanele Hotelului Metropolis.
Elevii din Bistriţa au admirat şi creaţii ale colegilor studenţi la Cluj, pentru că la eveniment au fost invitaţi Daniela Tămaş-Păun – masterand şi bursier la Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca, care a prezentat Colecţia „Coraldem” sau Diana Tanca, designer vestimentar la Xenia Design.
Spectatorii au urmărit şi colecţia „Alternative Tonic Reality” realizată de studenţii din anul III, secţia modă a Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, din peisaj făcând parte şi expoziţia de artă florală oferită de Florăria Passiflora şi semnată de Bianca Rus şi Edit Vinter: trei exponate au ilustrat felul în care florile construiesc armonia perfectă atunci când sunt combinate în haine cu multă pasiune şi dăruire.