În ciuda ploii torenţiale care a căzut azi aproape toată ziua peste oraş, cei mai mici sau mai pasionaţi cititori de carte s-au simțit privilegiaţi: Târgul de carte pentru copii şi adolescenţi CoşBook, organizat pentru al doilea an la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, şi-a deschis azi porţile cu o mulţime de evenimente şi invitaţi de seamă:
Cea de-a doua ediţie a Târgului de carte pentru copii și adolescenți „Coșbook” a debutat azi cu o mulţime de copii, tineri şi profesori care au umplut holurile bibliotecii, gata să se bucure de lansările de carte, minispectacolele, lecturile publice, dezbaterile sau schimburile de carte, întâlniri cu scriitorii, recitaluri de muzică și poezie, expoziții, teatru sau atelierele creative programate de organizatori.
ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a fost cel care a deschis ceremonia, evocând vremurile de demult în care curentul electric lipsea, copiii citeau la lampă, nu aveau televizor, iar singurul aparat electronic era radioul cu lămpi: „Erau avantaje şi dezavantaje, iar cartea era delectarea cea mai savurată de noi, tinerii care urmau şcolile în acele vremuri...” a afirmat ÎPS Andrei, sfătuindu-i pe tinerii prezenţi să citească Sfânta Scriptură şi să nu uite că Biblia rămâne Cartea Cărţilor.
„Cultura nu se face de la televizor... Mai cârpeşte şi el câte ceva, dar cultura se face citind cărţi...”, a subliniat IPS Andrei.
„Este o densitate foarte mare de activităţi, care culminează cu acest festival al cărţii şi cred că avem mare nevoie de diversificarea ofertei pentru citit, pentru că, într-adevăr, este o excelentă zăbavă citirea cărţilor, dar, din păcate, are un concurent serios în facilul şi superficialul mediu virtual...” a remarcat şi Camelia Tabără, şeful Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud.
Au mai vorbit în deschidere prefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vasile Puica şi filosoful profesor universitar la Viena, George Purdea – care a afirmat că sensul cărţii este şi reflexiv, ajutându-ne să călătorim în interiorul nostru, şi declarându-se uimit şi încântat de această efervescenţă culturală existentă la Bistriţa.
Cu acelaşi prilej a fost lansată şi revista bibliotecii, „Ipostaze”, a fost lansată cartea „Poveștile copiilor”, cei mai mici prichindei la de Colegiul „Andrei Mureşanu” coordonaţi de învăţătoarea Aurora Rad au susţinut un mic spectacol iar grupul vocal de muzică tradițională al Liceului „Tudor Jarda” a completat totul cu un recital muzical.
Aproape 40 de cititori fideli ai bibliotecii au fost premiaţi cu diplome şi cărţi, iar Editurile Arthur şi Renașterea şi-au prezentat cele mai atractive apariţii editoriale. Din program nu a lipsit nici simpozionul elevilor intitulat „Ce știm despre literatura neînvățată”, în cadrul proiectului județean: „Literatura, dincolo de programele școlare”. A fost lansată publicația „Ochi de copil: scriitorul contemporan” iar întâlnirea cu Ciprian Măceșaru s-a dovedit de-a dreptul savuroasă.
Ciprian Măceşaru şi-a prezentat cartea „Super! Sunt un gândac!: – Pentru copii zglobii și oameni mari ștrengari", apărută la Editura Humanitas, povestind cu tinerii liceeni de la Infoel despre cum a ajuns să scrie această carte, scriitorii contemporani pe care i-a cunoscut şi experienţele sale literare.
Târgul de carte Coşbook a cuprins şi o întâlnire cu Radu Vancu şi cea mai recentă apariţie a sa – „Zodia cancerului. Jurnal 2012-2015", Editura Humanitas, dar şi o sesiune de scriere creativă cu membrii Grupului „SubNord” (coordonat de Dan Coman).
AICI puteţi consulta programul târgului de carte şi evenimentele care au loc vineri, sâmbătă şi duminică.