Postul Sfintelor Paști este aici. Suntem intrați bine în această etapă de purificare, de curățare a trupului și sufletului, duhului, spiritului de tot ce este rău, sau ne face rău. De curând, am stat de vorbă cu psihologul Ionel Simionca, în cadrul unui interviu mai amplu, despre problematica tendințelor negative din societatea românească actuală. Nici măcar nu mai poți fi surprins când realizezi că cei mai expuși tentațiilor de tot felul, ușurința căderii în greșeală, în păcat, justificată în principal de lipsa de experiență, sunt adolescenții, tinerii.

E foarte ușor să te speli pe mâini, trecând totul, didactic, sub eticheta „Nu e voie!”, „Nu e bine, nu fă așa, sau nu mai fă!” Și la ce și cui folosește ?!

Nu am vrut să repet această greșeală, de diriginte obosit și plictisit de sarcini. Aș fi căzut, la rândul meu în... păcatul formalismului. Eficiența? Clar, zero! La aceasta mai trebuie să adaug și chestiunea de orgoliu... Tinerii de azi s-au săturat de interdicții, de sfaturi venite, pe ton de sentință, din partea adulților de la... periferia vieții active.

Și atunci? Fiind vorba de „păcat”, de „suflet” era limpede că discuția trebuie purtată cu un slujitor al atotiertătorului Dumnezeu. Bun, dar ținând cont și de ambianța de natură intimă a „diagnosticului”, plus dificultatea discuției, odată cu mândria inerentă vârstei, totul m-a determinat să caut un preot tânăr, evlavios, modest, cu o carte de vizită edificatoare și cu mare influență asupra tinerilor credincioși.

L-am găsit mai repede și mai ușor decât aș fi crezut. Este vorba de părintele Emanuel Vidican, secretar al Protopopiatului ortodox din Bistrița. De ce el? Nu, nu pentru că este fiul părintelui protopop Alexandru Vidican, ci datorită faptului că în CV-ul său întrunește cu prisosință elementele structurale pentru această misiune. Este trecut de 30 de primăveri. Are o minunată familie, alături de Alexandra și cei doi copii frumoși și cuminți. Slujește bine la liturghie, mi-au spus-o mai mulți prieteni ce merg la biserică, la „Coroana” (vezi foto). Lucrează la o teză de doctorat pe o temă unică, despre „Cazanii”... Știe să le vorbească, pe aceeași lungime de undă, tinerilor! E locul să precizez că tânărul preotul Emanuel Vidican coordonează cu mult succes Asociația tinerilor creștini ortodocși din Bistrița. Se face ascultat, fără să exagereze, fără a „predica de la înălțimea unui amvon situat undeva deasupra”! Nu ridică tonul. Nu ceartă... Iată, concret, câteva din opiniile și sfaturile sale pe tema „păcatului”, la tineri.

- E posibilă o ierarhizare a „păcatelor”? Grave, mai puțin grave?

„Nu cred că se poate face o ierarhie a „păcatelor”. „Păcatul” este „păcat”, indiferent de natura lui. Nu se poate vorbi, stabili: da, am păcătuit mai puțin, sau mai mult, după cum îmi convine. De notat, de reținut „mândria”, „ fala de sine, ce nu miroase a bine” – vorba proverbului. Iată și primii oameni, Adam și Eva au căzut în păcat din mândrie. Orgoliul de a nu asculta de Creatorul lor și apoi acela de a nu asculta unul de altul”.

- Azi, de unde începe practic, „păcatul” la tineri?

„Cred că din actul incipient al educației, sintetizat în expresia uzuală – „cei șapte ani de acasă”. Când această perioadă, de bază, din viața tânărului, a omului este sărită sau făcută „la fără frecvență” – cum se mai spune, deviația, tentația căderii în păcat apare de timpuriu. În educația celor șapte ani se include și mersul devreme la biserică, chiar dacă la început, copilul nu pricepe foarte multe din ceea ce se săvârșește acolo. Învață respectul, smerenia față de cele sfinte. Altfel va călca în viață... Cred că totuși e bine să precizez că biserica nu interzice nimănui să facă un lucru sau altul. Chiar le spun tinerilor din Asociația noastră ortodoxă că practic pot, putem face orice, dar să nu ne fie rușine dimineața de ceea ce am făcut cu o seară înainte!”

- Sexul și atât? Credeți că azi se mai fac declarații de iubire? Suntem chiar în ziua de 1 Martie...!

„Da. Sigur da. Cred cu tărie că tinerii își mai fac declarații de dragoste, că știu să iubească și să nu se lase obsedați doar de sex. Viața, așa cum a lăsat-o bunul Dumnezeu, e prea frumoasă ca să o rezumăm doar la o simplă poftă trupească!”

- Ce să mai spunem de droguri, alcool, violență? Poate tânărul zilelor noastre să mai iasă din „ofsaid”-ul acesta amarnic în care l-a aruncat soarta?

„Da, poate. Repet, nimic nu e obligatoriu. Recunosc că anturajul, internetul prin infinitele sale variante, sunt tentații mari. Dar nu e o condiție sine-qua-non ca toți tinerii să se lase stăpâniți de toate aceste racile. Consider că marea lor majoritate duc o viață mult mai aproape de normalitate, numai că pe ei nu-i vede nimeni. Excepția e cea care determină ratingul pentru toată mass-media, din această cauză e atât de popularizată și se dă impresia că gravitatea ar fi mult mai mare decât este în realitate, ceea ce nu-i adevărat”.

- Dar conflictul dintre generații? Există? Nu este, la urma, urmelor, tot un „păcat” ?

„Așa este. Dar, dacă ne-am apleca mai mult către cele sfinte, am constata că în Decalog e o poruncă care spune clar că trebuie să-ți cinstești părinții! Este o condiție morală de a-ți asculta părinții, dacă vrei să-ți umble bine în viață, la fel cu dascălii tăi, de la școala primară și până la facultate. E până la urmă o condiție nescrisă de a-i asculta pe cei mai în vârstă. Nu ne îndeamnă nimeni dintre ei, spre rău. Toți avem mereu ce să învățăm. E adevărat că și părinții, din prea multă dragoste pot și ei greși. În acest caz tinerii trebuie să-i înțeleagă pe cei bătrâni și să-i ierte deoarece greșeala nu a fost una intenționată. Aceste greșeli sunt totuși mult mai puține decât invers. De aceea îi îndemn pe tineri să înțeleagă situația și să respecte porunca de respect și iubire a părinților. Astfel toți vom avea de câștigat!”

- Așa-zișii „formatori de opinie” susțin că tinerii trebuie să plece, să-și făurească viitorul în altă parte, că aici nu se mai poate! Și atunci, țara aceasta bună și frumoasă cui o lăsăm?

„Părerea mea sinceră e că nimeni nu poate fi oprit cu forța de a pleca. Cred însă cu tărie că un tânăr capabil, bine pregătit nu are cum să nu-și găsească de lucru și aici la noi acasă. Cei ce „bat toba” suferă tot de „păcatul trufiei”, îndemnând nu la bine, ci la rău.”

- Părinte, sunteți un om pesimist sau optimist? Pe o scară de la 1 la 10 unde vă situați ?

„Pe locul 11!” (râsete).

- Vreau să încheiem atunci într-o notă optimistă. „Păcatul” poate fi vindecat? Cum? E foarte important de știut, mai ales, pentru tineri!

„Orice „păcat” poate fi vindecat. Suntem acum în postul Sfintelor Paști când trebuie să facem efortul de a fi mai buni unii cu alții. Păcatul se vindecă numai printr-o spovedanie sinceră, printr-o rugăciune sinceră! Le răspund la foarte mulți dintre cei care vin la mine și mă întreabă: Părinte nu ne dai și un canon? Ba da, acela de a vă ruga. Dar nu-mi dați să citesc Paraclisul sau Acatistul, sau din alte cărți liturgice? Răspunsul meu sincer e următorul: Dacă tu crezi că ai puterea de a citi, de la cap la coadă Acatistul, fără nicio secundă de întrerupere a atenției, atunci citește-l! Dar, dacă nu, atunci mai bine faci o pocăință sinceră, o rugăciune simplă și umilă către Dumnezeu! Vei simți că-ți va părea rău din tot sufletul, de „păcatul”, de greșeala ta. Atunci cu siguranță și bunul Dumnezeu te va auzi și te va ierta...! La aceasta se mai adaugă și faptele bune, gândul bun și vorba pe măsură. Fac foarte mult bine”.

- Părinte Emanuel Vidican, acum, la sfârșitul discuției noastre de azi, în videoclipul consacrat acestei importante teme, aș vrea ca tinerii să vă poată vedea și auzi clar. V-aș ruga să insistați pe remediile, pe posibilele căi de urmat pentru ieșirea din „păcat”. Cred că numai astfel dialogul nostru se va dovedi cu adevărat util.

Emanuel Vidican, tânărul părinte secretar al Protopopiatului ortodox din Bistrița are har și devoțiune în tot ceea ce spune și face. Îi mulțumesc pentru explicații și mai ales pentru sfaturile date. Le recomand călduros tinerilor și tuturor celor aflați în nevoie să meargă să-l caute. Vor găsi cu siguranță înțelegere și un sfat bun și, bine ar fi, poate chiar un duhovnic de care aveau nevoie, fără să o știe.

Mai trebuie să fac o ultimă precizare. Eu sunt ortodox, de la străbunicii mei cetire, dar nu aș vrea să se interpreteze că aș privi cu alți ochi pe cei de alte confesiuni sau religii. Nici într-un caz. Peste noi toți domnește harul Demiurgului – bunul Dumnezeu. Cred că „păcat”, „pocăință” și „spovedanie” le găsim și în celelalte biserici: catolică, greco-catolică, evanghelică ș.a.m.d. Vă promit că am să-i caut, acum în post și pe preoții acestor lăcașe de cult, fiindcă ideea de smerenie și de faceri de fapte bune are caracter universal, unește și nu dezbină, ne face mai buni, mai frumoși, la trup și la suflet. Nu asta vrem cu toții?

Mircea Seleușan