Spectacol total astă-seară, la Palatul Culturii, unde s-a desfăşurat un maraton poetic şi muzical de peste trei ore, timp în care bistriţenii i-au urmărit uluiţi pe poeţii din Asia recitând poeme pe tonalităţi ridicate, rostind rugăciuni sau cântând. Înaintea concertului Distinto invitaţii au primit şi şampanie în cinstea culturii române.
Evenimentul a debutat cu un moment video, un mixaj de imagini legate de viaţa şi opera lui Mihai Eminescu acompaniate de faimoasa piesă „Eminescu să ne judece” a lui Ion Aldea Teodorovici, după care a urmat poemul lui Marin Sorescu – Eminescu n-a existat, în lectura lui Dorel Cosma, directorul Centrului Municipal Cultural şi al Palatului Culturii – care i-a salutat pe invitaţii din toate colţurile lumii prezenţi la Bistriţa, încheind cu urarea La mulţi ani, cultura românească!
Viceprimarul Gelu Muthi a marcat importanţa acestei seri „în care Bistriţa oferă hrană pentru minte şi suflet... De când s-a stabilit ziua de 15 ianuarie drept Zi a Culturii Naţionale, avem o şansă în plus să-l sărbătorim pe Luceafărul poeziei româneşti, o personalitate complexă care a studiat la Berlin şi Viena, care a avut acces la filosofie, fizică, astronomie... Pentru a fi corecţi cu noi, trebuie să citim şi să recitim ce a scris Eminescu, amintindu-ne de cuvintele sale: sunt oameni care cred că au tot, şi de fapt nu au nimic, şi sunt oameni care cred că nu au nimic când de fapt au totul...”, a conchis Gelu Muthi.
Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, i-a salutat pe cei prezenţi, amintind că de 7 ani încoace îl sărbătorim pe Eminescu, simbolul sufletului românesc, dar şi – odată cu instituirea Zilei Culturii Naţionale – pe toţi creatorii şi artiştii care slujesc pe altarul culturii şi cărora Alexandru Pugna le-a urat sănătate multă şi inspiraţie. În semn de respect, vicepreşedintele CJ a primit din partea directorului Dorel Cosma medalia cu numărul 1 Mihai Eminescu, Ziua Culturii, Palatul Culturii Bistriţa.
Mesut Senol (din Turcia) a fost primul dintre poeţii invitaţi să recite în limba turcă un poem despre spiritul poeţilor care nu sunt uitaţi niciodată, în timp ce Mawar Marzuki (din Malaezia), care locuieşte pe o insulă şi se ocupă de educarea copiilor, a recitat bistriţenilor poemul „Învaţă-mă să scriu o poezie”.
Au urmat poeţii chinezi Niu Huang (din sudul Chinei, proprietarul prosper al unei fabrici de textile, aflat la al şaselea volum de poezie), Shao Jianguo şi Bei Ta (al cărui pseudonim literar poate fi tradus prin Turnul din nord) şi care a dat peste cap toate planurile organizatorilor, recitând o poezie scrisă chiar în această dimineaţă, despre Biserica Evanghelică vizitată de invitaţi ieri.
Spre surprinderea tuturor, poezia era scrisă pe o bucată de hârtie igienică ale cărei calităţi poetul le-a lăudat îndelung. „Faptul că aceste laude vin partea unui locuitor al unei ţări în care hârtia există de 5.000 de ani nu poate să fie decât un compliment”, a remarcat scriitorul şi jurnalistul Zorin Diaconescu, cel care s-a ocupat de traducerea replicilor pentru invitaţii străini.
De altfel, poetul Bei Ta a promis că bucata de hârtie igienică va ajunge în arhivele Bibliotecii din Shanghai.
Din Singapore – soţii Rima Re şi Harisharis – au recitat despre emoţii şi despre un legendar personaj de basm, asemănător Anei din legenda românească a Meşterului Manole, un personaj care acceptă să se sacrifice pe altarul artei şi culturii.
Ioana Heidel (stabilită acum în Germania), cu rădăcini pe aceste meleaguri, a mărturisit spectatorilor din Bistriţa că a părăsit România acum douăzeci de ani, într-un moment de disperare, că se află pentru a doua oară la Bistriţa şi că a avut norocul să ajungă şi pe alte meridiane, cum ar fi Gabon (Africa), în timp ce Miki Weihrauch (Germania) a povestit că a plecat în decembrie 1975 din Bistriţa, se află pentru a doua oară pe scena bistriţeană din fosta Gewerberein, alegând să citească un fragment despre puterea limbajului, despre grija pe care trebuie s-o acordăm cuvintelor, pentru că acestea devin faptele noastre, iar faptele ne contruiesc caracterul, în timp ce caracterul ne modelează viaţa. Miki Weihrauch a venit la Bistriţa şi cu o donaţie de peste 40 de volume foarte importante pentru biblioteca Palatului Culturii.
Un extraordinar omagiu pentru Eminescu a adus pe scenă şi scriitorul, regizor şi scenograf indonezian Srie Sugeng Edhie, care a susţinut un adevărat spectacol pe scenă, interpretând o rugăciune a mamelor cu copii care se roagă şi invocă pacea - uimindu-i pe organizatori prin faptul că a insistat să circule peste tot prin Bistriţa în sandalele cu care a venit din Indonezia.
Perugu Krishna, profesor universitar la New Delphi, în India, nu a reuşit să ajungă, nereuşind să obţină viza la timp, însă a trimis un mesaj video înregistrat pentru bistriţeni, recitând un poem despre duplicitatea care ne caracterizează şi verticalitatea trestiei de bambus care creşte întotdeauna foarte dreaptă...
A urmat teatrul profesionist „Liviu Rebreanu” care a prezentat publicului un emoţionant recital poetic din versurile lui Eminescu, după care invitaţii şi spectatorii au fost poftiţi la un pahar de şampanie închinat în cinstea culturii române.
Seara s-a încheiat cu recitalul formației de pop-opera Distinto, formată din tenorii Octavian Dobrotă, Marius Olteanu și basul Mihăiţă Radu.