Pe o vreme umedă şi mohorâtă, în ton cu sărbătoarea zilei de azi (Ziua Mondială a Zonelor Umede), profesorii şi elevii din clasele de Ştiinţele naturii de la Liceului Teoretic Sanitar, însoţiţi de specialişti ai Asociaţiei Harta Verde Bistriţa au făcut o plimbare prin Parcul Municipal. Cu un drum, au montat şi câteva peturi speciale în copaci…
Ecologiştii de pretutindeni sărbătoresc în fiecare an, pe 2 februarie, Ziua Mondială a Zonelor Umede, tema acestui an fiind „Zonele umede pentru viitorul nostru! Mijloace de existenţă durabile”, iar pentru a celebra cum se cuvine această zi, Primăria Bistriţa a derulat prin Şcoala Verde, un proiect de susţinere a biodiversităţii locale ca mijloc de existenţă durabilă.
Împreună cu Asociaţia Harta Verde România şi Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa, funcţionarii Primăriei au pus la cale o activitate pentru a-i sensibiliza pe cetăţeni şi a-i convinge să vină în ajutorul păsărilor sălbatice din parcul municipal, astfel încât acestea să poată supravieţui în anotimpul rece, atunci când nu găsesc hrana necesară.
Elevii Liceului Sanitar şi profesorii lor au făcut un tur al Parcului Municipal, ascultând cu atenţie explicaţiile şi detaliile prezentate de dr. biolog Ciprian Samoilă care şi-a pus la dispoziţie binoclul pentru ca elevii să surprindă în toată splendoarea măcar câteva din speciile de păsări sălbatice din parc.
Ciprian Samoilă le-a explicat tinerilor şi despre tehnica de a amenaja în copaci hrănitoarele de păsări – suficient de sus ca să nu fie o tentaţie pentru amatorii de seminţe.
Hrănitoarele pentru păsări au fost construite de elevii Liceului Sanitar săptămâna trecută, într-un atelier interactiv şi interesant despre care puteţi reciti accesând linkul de mai jos:
FOTO: Nu învaţă să îngrijească doar oameni, ci şi piţigoii albaştri, sticleţii sau vrăbiile de câmp din Parcul Municipal