Peste 80 de obiecte decorative spectaculoase pot fi admirate de bistriţeni, începând de azi, în centrul oraşului. „Aici respiră ordinea abstractă a unei catedrale. Înconjurându-te de asemenea obiecte decorative extraordinare te lepezi de pericolul de a cădea pradă urâtului şi kitsch-ului...”
Invitaţi din Sibiu, Târgu Mureş şi Cluj, alături de iubitori ai artei din Bistriţa, au participat ieri seară, la Galeria de artă Arcade 24, la vernisajul expoziţiei „Metafore incandescente” – în cadrul căreia sunt expuse peste 80 de lucrări aparţinând celor mai valoroşi 55 de artişti din întreaga ţară.
Este vorba despre Bienala naţională de ceramică, sticlă, metal, aflată la ediţia a VI-a, despre care a vorbit conferenţiarul universitar Andrei Florian care a remarcat că „este o recunoaştere a valorii exponatelor faptul că Bienala a fost invitată şi acceptată în Galeria Arcade 24 de la Bistriţa, urmând ca după acest popas, ea să ajungă şi la Târgu Mureş”.
Este singura expoziţie din ţară care reuneşte toate cele trei materii (ceramică, sticlă, metal), iar varietatea şi complexitatea lucrărilor este cu atât mai atractivă şi captivantă, a mai spus conferenţiarul, dorindu-le celor prezenţi ca expoziţia să-i îmbogăţească sufleteşte şi să acumuleze mai multă informaţie despre tot ce înseamnă ceramica, sticla şi metalul, la ora actuală, în România.
„Sunt emoţionat de faptul că printre lucrările expuse la Bistriţa se află şi cele realizate de unul dintre cei mai valoroşi artişti contemporani, recent premiat de Uniunea Artiştilor Plastici din România pentru artă decorativă – Arina Ailincăi”, a remarcat şi curatorul expoziţiei, criticul Oliv Mircea.
Curatorul expoziţiei a mai subliniat că şi aceste splendori ceramice depun mărturie despre civilizaţia europeană a anilor 2050-2100, la fel cum ceramica antică sau cea realizată în China mărturiseşte lumea contemporană a acelor civilizaţii.
„Expoziţia are strălucire, elevaţie şi densitate, fără să lase impresia unei aglomerări. Aici respiră ordinea abstractă a unei catedrale. Există şi un spirit ludic care pluteşte între obiectele decorative de cel mai înalt nivel artistic care fac dovada libertăţii totale de configurare. Înconjurându-te de asemenea obiecte decorative extraordinare te lepezi de pericolul de a cădea pradă urâtului şi kitsch-ului...”, a conchis criticul de artă.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul managerial al UAP Bistriţa, al Primăriei şi Consiliului Local, al Centrului Cultural Municipal Bistriţa, Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, al UAP Cluj şi al Fundaţiei CeramArt din Cluj.