Beclean a fost una dintre cele mai afectate localități din Bistrița-Năsăud după furtuna de aseară. O casă a fost cuprinsă de flăcări, cauza probabilă fiind un trăznet.
O casă a ars aproape în întregime ieri în Beclean. Flăcările au izbucnit imediat după ce a început furtuna, iar pompierii au stabilit cauza probabilă ca fiind un trăznet.
«Incendiul se manifesta la acoperișul unei case, cuprinzând o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați. Incendiul a izbucnit în timpul furtunii, fiind alertată de urgență Garda de Intervenție Beclean care a intervenit cu două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere. De la Bistrița fost alocat un echipaj de stingere în sprijin pentru că suprafața era mare și exista riscul ca incendiul să se extindă la imobilele învecinate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime», a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al ISU BN plt. maj. Marius Rus.
Tot în Beclean au fost probleme cu acoperișuri smulse de vânt și fire de curent rupte. De asemenea, zece persoane au ajuns la spital cu diferite răni.