Zilele trecute am fost pe „Vale”, pe Valea Șieului, zonă ce mi-e foarte dragă. O cunosc ca-n palmă fiindcă pe vremea când lucram la Inspectoratul Școlar am răspuns de toate unitățile de învățământ de aici.

Firește că m-am întâlnit cu foarte mulți prieteni dragi și desigur că am intrat și pe la școală. Dincolo de bucuria revederii am făcut-o – și am s-o mai fac! – din dorința de a vă prezenta mai des și pe copiii de la țară, cu nimic inferiori celor de la oraș!

Și ce prilej mai nimerit aș fi putut găsi decât iminenta sosire a lui MOȘ NICOLAE.

În cele ce urmează nu voi vorbi despre cadrele didactice, sau direcțiune, pentru a nu da loc la interpretări nedorite, ci numai despre copii. Veți cunoaște așadar numele copiilor și localitatea Mărișelu.

Meritul că cei filmați sunt buni, aparține părinților și, în egală măsură, dascălilor lor. Întrebările despre Moșul Nicolae, „antemergătorul” lui Moș Crăciun, au fost cele cunoscute de toată lumea – semnificație, importanță și rolul său educativ, toate privite prin ocheanul întors, adică dinspre lumea copilăriei, către noi, adulții. Foarte interesant și adevărat.

La discuție au luat parte elevi din ciclul primar. După cum veți vedea în imagini și în filmulețele de mai jos, sunt toți pătrunși de importanța trecerii moșului pe la ei, în familie, pe acasă. Cizmulițe curățate, așteptare cu emoții. Cu întrebarea nerostită, dar prezentă în spirit: „Oare am fost cuminte?”

Am stat așadar de vorbă cu Edena Rahela Motogna, clasa pregătitoare, Ionuța Maria Ilieș, clasa a IV-a, Maria Feier, clasa a II-a, Ionela Lucreția Nistor clasa a IV-a, Dănuț Moldovan, clasa I, David Bura, clasa a IV-a de la Școala gimnazială din Mărișelu.

E încântătoare candoarea și maniera directă și sinceră a răspunsurilor. Copiii sunt inteligenți. Au un orizont schițat asupra viitorului mai depărtat (asistentă, doctor, învățătoare), dar se arată totuși marcați de prezentul destul de tern din jurul nostru – moșul aduce „bani”, „punguță cu bani”, de unde și pretențiile sau doleanțele, așteptările de la moș sunt foarte modeste: două bomboane, nu o cutie!, o jucărie, dacă se poate și practică și oarecum accesibilă ca preț.

Cu ce compensează? Cu sinceritate, spontaneitate, iubire și bucuria trăirii evenimentului. Liantul e familia. Acțiunea se petrece acasă, acolo unde aceasta există cu adevărat! Copiii sunt bine educați. Vorbesc pătrunși de lumina adevărului: elevul recunoaște că face parte din ambele categorii, nu este numai bun, sau numai rău, este și, și... cum chiar și noi adulții suntem, dar recunoaștem mai greu! Merităm aproape sigur și noi o... nuielușă, din când în când.

De subliniat e ideea de „fericire” și „bucurie” pe care o generează, cel puțin în mintea copiilor, prezența Moșului Nicolae.

La înapoiere m-am oprit la Sărata, la prietenul nostru, părintele profesor Lazăr Cozman, tocmai pentru a încerca și o jalonare religioasă, mai profundă a momentului aniversar consacrat Sfântului Nicolae.

„Noi, creștinii – ne-a spus părintele Lazăr - îl cinstim în mod deosebit pe Sfântul Nicolae pentru exemplul pe care l-a dat în viața lui spre pildă nouă, posterității, în două direcții. 1) Deși avea o stare materială foarte bună în secolul IV, ca Episcop al Mirei și Lichiei, el a coborât până jos, la baza societății. S-a uitat la cei care nu au mijloace de subzistență, nu au forță, nu mai au echilibru și sunt în pericol de aș pierde moralitatea. Un om sărac, un om amărât este foarte vulnerabil și poate cădea până la cea mai de jos treaptă. Așa s-a întâmplat în multe din acțiunile întreprinse de el. Pe lîngă faptul că era un păstor foarte iubit de credincioși, de popor, slujea cu dragoste și cu credință, nu se mulțumea doar cu atâta. A încercat și a reușit să ajute pe foarte mulți oropsiți ai sorții. Pilduitoare e povestea celor trei fete de măritat, de la marginea cetății. Acestea nu se puteau mărita că nu aveau zestre. Le-a asigurat dota necesară și așa ele s-au putut reintegra cum trebuie în societate. Le-a ajutat, pe ascuns. Ajutorul s-a adresat tinerelor, se adresează prin excelență copiiilor. Ideea păstrată până azi e că trebuie să dăm celor mici ceea ce le place, în taină, fără spectacol. Le vom pune în cizme, ghete, pantofi, accesorii hărăzite drumului, căii de urmat în viață. 2) A doua direcție impune prezența, căldura sau asprimea părintească. Nu poți să faci cadouri de Moș Niculae tu fiind părinte la „fără frecvență”! Bucuria, fericirea căutată de copil tocmai din această prezență își extrage seva. Nuielușa era, este necesară, ca simbol, pentru a-ți arăta că ai greșit, se știe că Sfântul Nicolae era bun, drept, dar neiertător cu greșeala deliberată... Ar fi multe de spus despre iubire, despre morală, verticalitate etc.”.

Ne-am despărțit cu regretul că timpul nu ne-a permis o discuție mai amplă. Ne-am făcut însă promisiunea că vom relua dialogul la anul, în primăvară, pentru a-i ajuta, în special pe cei tineri să se cunoască mai bine și să-și făurească un viitor mai bun.

În mașină, conducând, am avut vreme să mă gândesc că în 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, vine primul moș bătrân al anului – Moș Nicolae! Că eu, ca bunic, chiar dacă am să-i duc un cadou la cel mic, când voi merge la ei în Spania, trebuie neapărat să recurg la o convorbire video, pe WhatsApp.

Bine zicea părintele profesor Lazăr Cozman că nu pot trăi sosirea lui Moș Nicolae la „fără frecvență”... Ce bunic aș mai fi ?! Iar dumneavoastră, iertați-mă, ce părinți ați fi ?!

Mircea Seleușan-Bătrânu