Primele colinde au răsunat azi, la prânz, în sala festivă a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, acolo unde elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială din Cristeștii-Ciceului (director Cornel Urian), coordonați de profesoarele Nadia Urian și Luminița Badale au fost invitaţi alături de elevi de la CNAM.
Copiii din Cristeștii-Ciceului şi-au impresionat colegii din Bistriţa cu piesa de teatru a lui Lev Tolstoi „Sămânța”, piesă prezentată zilele trecute şi la Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie, din Dobric.
La eveniment au fost invitaţi şi elevi din clasele a V-a şi a VIII-a de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, însoţiţi de profesoara în învăţământ primar Rodica Hâlmu care a şi povestit pentru Bistriţeanul.ro că o cunoaşte de mulţi ani pe învăţătoarea Nadia Urian pe care o admiră pentru muzeul de exponate tradiţionale amenajat în sala de sport a şcolii – acolo unde, de altfel, se desfăşoară multe dintre activităţile elevilor, unde sătenii aduc frecvent diferite obiecte tradiţionale spre a fi expuse şi unde au loc şi repetiţiile grupului de dansuri folclorice din şcoală.
„Mulţumim din suflet elevilor din Cristeştii-Ciceului pentru piesa de teatru interpretată şi pentru colindele atât de frumoase. Sunt primele colinde pe care le ascult de când a început Postul Crăciunului”, a mărturisit profesoara Rodica Hâlmu.
La sfârşit, toţi copiii au fost serviţi cu dulciuri, iar oaspeţii din Cristeştii-Ciceului au fost invitaţi să viziteze biblioteca.