Primul spectacol-eveniment organizat de Centrul Cultural Municipal în 2016 a reunit, într-o Sinagogă plină, actori ai Teatrului Ararat (Claudiu Pintican şi balerina coregraf Casandra Hauşi) şi pe cei trei interpreţi ai unor şlagăre şi arii decupate din opere celebre – formând acum trupa de pop-opera Distinto – Octavian Dobrotă şi Marius Olteanu (tenori) și basul Mihăiţă Radu...

Introducerea i-a aparţinut directorului Dorel Cosma care a precizat că organizatorii nu şi-au dorit să lase să treacă neobservată o zi atât de importantă, în condiţiile în care un popor fără cultură este ca şi inexistent, în condiţiile în care cultura formează conștiințe şi este alături de români și la bine, și la greu.

A urmat un recital consistent şi pasional din cele mai faimoase poeme eminesciene – actorul şi regizorul spectacolului, Claudiu Pintican, fiind aplaudat la scenă deschisă atunci când a recitat fragmente din Scrisoarea a III-a – publicul fiind emoţionat şi tulburat de actualitatea şi modernitatea versurilor:

Spectacolul intitulat „Pe mine mie ... redă-mă” a pornit de la un fragment din piesa lui „Cum vă place” a lui Shakespeare, unde, în monologul său, Jack Melancolicul atribuie fiecărei vârste a vieţii câte un rol: prunc, apoi şcolar, apoi tânăr îndrăgostit, soldat, judecător, filosof şi, în final, bătrân în pragul morţii. Claudiu Pintican a structurat întregul scenariu al spectacolului său în funcţie de aceste vârste, conferindu-i un fir logic cu ajutorul versurilor eminesciene, înşirate, pe tematici – de la celebrele „Scrisori", la poeme de dragoste precum „Floarea albastră”, şi încheind cu poeziile de factură filosofică precum „Luceafărul”, „Glossa”, „Memento mori" sau „Oda... în metru antic".

Puţini au fost cei care au tresărit auzind improvizaţia regizorală din final, în care personajul repetă obsesiv versul final „…pe mine mie nu mă mai redă-mă…”, până târziu, în noapte, când au priceput că s-a dorit o subtilă reducţie ca pentru a sugera că poetul a pornit de la negaţie spre a ajunge la afirmarea totală: „pe mine mie nu mă mai redă-mă”, „...nu mă mai redă-mă”, „...nu mă mai redă-mă”, „…mai redă-mă…”, „…redă-mă…”!

Spectacolul s-a sfârşit cu un captivant recital al muzicanţilor de la Distinto care au reuşit să destindă atmosfera şi s-o coloreze definitiv, transformând-o într-o magică seară de ianuarie în care s-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că Eminescu este mai actual ca oricând şi poate fi celebrat în orice context, oricând, oricum...