„Este una dintre cele mai mari zile din viaţa mea. Am emoţii cât China de mari”, a recunoscut elevul care face zilnic naveta de la Budacul de Jos pentru a ajunge la Colegiul „Andrei Muresanu”, acolo unde învaţă şi unde şi-a lansat azi prima carte. „Am asistat la multe lansări de carte, dar niciodată n-am fost mai emoţionată”, a spus Ramona Salak.
Într-o atmosferă caldă şi relaxată, alături de colegii şi profesorii săi, alături de mama sa care l-a urmărit cu lacrimi în ochi - Darius Lăcătuş (elev în clasa a XII-a F la „Andrei Mureşanu") şi-a lansat azi volumul de poeme „Pe urmele timpului", volum la care a lucrat timp de 2 ani.
„Povestea cu poeziile a început din 2013. Aveam o sete incredibilă de a citi, dar spre surprinderea mea, nu-mi plăceau la început poeziile”, a povestit Darius Lăcătuş, recunoscând că prin această carte încearcă să vorbească tuturor de la inimă la inimă, să fie spontan şi natural şi să le atragă atenţia tinerilor din jurul său că în adolescenţă se pot realiza foarte multe lucruri – „indiferent cât suntem de mici, cât suntem de susţinuţi sau nu… putem realiza foarte mult, atâta timp cât facem tot ce depinde de noi ca să întreţinem flacăra din interior”.
Darius Lăcătuş a mai spus, între altele, că este important să ne orientăm - să ne răsucim spre fiinţa noastră interioară, să fim atenţi la persoana noastră lăuntrică, atenţi la visele şi gândurile noastre, pentru că aceasta e singura cale de a ajunge să-ţi vezi visele transformate în realitate.
„Am asistat la multe lansări de carte, dar niciodată n-am fost mai emoţionată pentru că am simţit că într-adevăr Darius Lăcătuş şi-a pus tot sufletul în aceste pagini. Îl cunosc de la Saloanele de Literatură Chineză, mi-a plăcut şi atunci foarte mult şi să sperăm că peste ani îi vom găsi cărţile în biblioteca şcolii, în bibliotecile comunităţii…”, a spus Ramona Salak, inspectorul de Limba şi Literatura română în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Lenuţa Moroşan, profesoara de română a lui Darius Lăcătuş care semnează şi prefaţa volumului, a citit audienţei o impresionantă poveste arabă, ilustrând zicala „Spune-mi ce oferi, ca să-ţi spun ceea ce poţi să primeşti”, subliniind că oamenii nu sunt altceva decât ceea ce noi ştim să găsim în ei, că viaţa este o reflectare a propriilor noastre acţiuni, iar dacă ne dorim mai multă iubire trebuie s-o construim în jurul nostru…
Şi profesorul Brumărel Ciutan a spus câteva cuvinte de laudă la adresa poetului debutant, în timp ce dirigintele său, profesorul Ionel Tompa a recunoscut că este cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi un dascăl – să fie invitat la lansarea unui volum scris de unul dintre elevii „care ştiu ce doresc, care îşi lasă creaţiile să vorbească, care are grijă nu doar de trup ci şi de suflet…”
Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului „Andrei Mureşanu” a găzduit azi întâlnirea metodică a bibliotecarilor şcolari, cu tema „Activităţi extraşcolare în bibliotecile/CDI-urile din judeţ – dezbatere şi exemple de bune practici”. Bibliotecarii prezenţi s-au delectat şi cu lansarea volumului de poezii „Pe urmele timpului” – debutul literar al lui Darius Lăcătuş, volum care poate fi achiziţionat de la Centrul de Documentare al Colegiului.