De mii de ani, în câteva sate din Bistrița-Năsăud se păstrează cu sfințenie unul dintre cele mai vechi obiceiuri agrare din Transilvania: „Înstruțatul Boului”. Obiceiul s-a schimbat în ultimii ani: boul e de fapt vacă, iar gospodarul este... Primăria. Acesta este însă imortalizat din toate pozițiile și pus pe Facebook.
În a doua zi de Rusalii, an de an, comuna Căianu Mic se transformă într-un adevărat spectacol. Toată suflarea satului iese la poartă pentru a urmări călăreții care traversează comuna și anunță unul dintre cele mai inedite și vechi obiceiuri agrare din Transilvania: „Înstruțatul Boului”.
Un bou este „îmbrăcat” cu ștergare și pânzături tradiționale și are pe cap o coroană de flori în formă de cruce. Acesta este purtat de flăcăi și fete în straie tradiționale din capătul satului până la cel mai harnic gospodar. Acolo, coroana de pe capul boului este desprinsă și aruncată pe grajdul gospodarului.
„Din fericire mai există câteva localități în care acest obicei se desfășoară an de an. Printre acestea se numără și Căianu Mic, Căianu Mare, Tăure, Figa. Este un obicei ce vine din precreștinism. Este un obicei ce vorbește despre Zeița Fertilității Solului. Tot acest ceremonial pe care îl vedem noi desfășurându-se acum vine din străvechime și are această conotație agrară, o conotație legată de belșugul și de roadele pământului. La 7 km de aici, la Ilișua a existat unul dintre cele mai importante castre romane, unul dintre cele mai importante puncte de frontieră ale Imperiului Roman. Cu mulți ani în urmă, acest alai purta simbolul unei oști romane, pentru că măștile care erau folosite atunci erau confecționate din coajă de cireș, aveau la mâini și la picioare platoșe, iar în mână țineau o botă lungă de 3-4 metri, care aducea cu sulița romană”, explică Alexandru Pugna, care este prezent la acest obicei an de an și-i cunoaște foarte bine și povestea.
Nici boul nu mai e ce-a fost...
Sătenii recunosc că în ultimii ani, evenimentul s-a schimbat puțin. În loc de bou se folosește o vacă, iar mascații nu mai te duc cu gândul la soldații romani care „păzesc” animalul, ci la Halloween.
Nici gospodarul cel mai harnic din comună nu mai este luat în calcul, cununa de pe capul animalului fiind aruncată pe garajul din spatele Primăriei Căianu Mic. Cel care aruncă cu grâu spre alai este primarul, însoțit de preotul din sat, care stropește mulțimea cu apă sfințită.
Costumele populare sunt și ele tot mai rare, iar localnicii nu scapă din ochi nicio etapă a evenimentului, care este imortalizată și urcată rapid pe rețelele de socializare.