Atât de îndrăgiți de năsăudeni și nu numai, sportivii din cadrul clubului sportiv Cătanele Negre au reluat antrenamentele acum două luni, după o pauză destul de lungă. Sportivii au revenit în forță și au bifat meciuri spectaculoase în cadrul competiției de ieri de la Rodna.
„Noaptea Cătanelor Negre” părea doar o amintire frumoasă. Clubul sportiv Cătanele Negre care aduna anual nume mari din sportul românesc în Năsăud și-a încheiat activitatea dar, din fericire pentru comunitatea năsăudeană, au decis să revină.
Băieții au reînceput antrenamentele acum două luni sub atenta supraveghere a lui Marius Bodea. Ieri, doi dintre sportivii năsăudeni au participat la una dintre cele mai mari competiții de K1 din Transilvania, „Cupa Rodnei K1”. La Rodna au luptat sportivi de la cele mai mari cluburi din Transilvania.
Cătanele Negre au fost reprezentate de doi sportivi: Emil Iloie și Sebi Scurtu, care au avut meciuri spectaculoase. Emil Iloie a luptat contra lui Daniel Bolfă (Profesional Fight Gym Bistrița, 72 kg) într-un meci de trei runde pe care l-a pierdut la puncte în fața unui adversar extrem de experimentat.
De cealaltă parte, Sebi Scurtu a învins prin TKO în doar 50 de secunde, meciul său fiind și cel mai spectaculos din cadrul galei. Adversarul său a fost Cristian Moldovan, sportiv în cadrul clubului Diamon Târgu Mureș (categoria 70 kg).
Sportivii au doar cuvinte de laudă în ceea ce privește organizarea galei de la Rodna, posibilă cu ajutorul lui Vali Bodea.
Cătanele Negre oferă antrenamente gratis tuturor doritorilor, antrenamente care au loc în subsolul Școlii Generale „Mihai Eminescu” Năsăud, în fiecare luni, miercuri și vineri, de la ora 18:00.
Sebi Scurtu, victorie în 50 de secunde from Tv.Bistriteanul.ro on Vimeo.
Foto: Silviu Gălățan