Am muncit o săptămână cot la cot cu gunoierii, am mâncat cu ei parizer pe ziar, am fost cu ei la cârciumă, i-am vizitat acasă, le-am cotrobăit discret în suflet, în portofel, le-am desluşit amărăciunea şi aşteptările. (...) În final, lecuit eu însumi de prejudecăţi, am rămas cu respectul pentru oamenii care fac zilnic ceva ce eu nu sunt în stare.
Îmbrac uniforma de gunoier de la REBU – verde, cu dungi reflectorizante – pe ascuns, într-un veceu de la sediul firmei de salubritate, şi ies de acolo gata de muncă. Străzile mă aşteaptă, măturile dau voioase din coadă. Însă, în loc să mă gândesc la ce am de făcut mai departe, sunt preocupat de un singur lucru: dacă mă va vedea vreun cunoscut în haine de gunoier ?
Cam aşa începe reportajul „Oameni şi gunoaie din Bucureşti”, publicat de Viorel Ilişoi în 2009, în Cotidianul, alături de alte reportaje – unele sfâşietoare (precum Îngerii chilugi de la Oncologie), altele ironice, acide şi tăioase (Vino mamă să mă vezi la spitalul de obezi sau Allah în cer, primarul pe pământ şi între ei un cartof) – fiecare devenind o adevărată bijuterie de poveste pe care o citeşti pe nerăsuflate.
„Mă leagă multe de Bistriţa... Îmi amintesc şi acum când am aterizat aici acum vreo 30 de ani, prin 1985-86, la o ediţie a Colocviilor Coşbuc, însoţindu-l pe regretatul Lucian Valea... Mi-l amintesc pe Murivale, cu barba lui uriaşă, care a pictat clădirea de la Poşta Veche... Apoi am tot revenit aici de câteva ori ca să-mi documentez şi alte reportaje...”, a povestit Viorel Ilişoi amintind celor prezenţi că a scris despre Feldru, Telciu şi Valea Vinului, depănând amintiri şi întâmplări hazlii pe care le-a trăit pe aceste meleaguri.
„Şi la Sadoveanu, la Calistrat Hogaş, la Geo Bogza, la Filip Brunea-Fox şi la Viorel Ilişoi avem de-a face cu reportaj în care literatura lucrează, în care mecanismele literaturii funcţionează... Viorel Ilişoi este şi un excelent prozator, nu este un simplu reporter, iar asta face ca reportajele şi cărţile pe care le scrie să fie foarte citite şi gustate. Pentru că, în cele din urmă, Viorel Ilişoi spune o poveste. Cititorii dintotdeauna au avut şi au nevoie de poveşti. Realitatea povestită este mult mai uşor digerată...”, a remarcat Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” din Bistriţa, amintind de realităţile terifiante pe care Viorel Ilişoi reuşeşte să le transforme în tulburătoare poveşti.
În atmosfera intimă şi prietenoasă a Clubului CoşBook, ieri la prânz, bistriţenii au avut parte de o întâlnire de zile mari cu unul dintre cei mai talentaţi reporteri ai literaturii contemporane – Viorel Ilişoi.
Autorul a prezentat publicului din Bistriţa volumul „Cele mai frumoase reportaje” – un volum publicat în acest an la Editura GRI – coordonată chiar de Viorel Ilişoi, unde acesta intenţionează să publice anual câte un volum de reportaje adunate de-a lungul ultimilor 10 ani.
„Scriu greu, scriu chinuit. Scriu doar atunci când am inspiraţie... Atâta cizelez frazele în texte până când simt că mă tai în ele... Şi sunt un prost interpret al textelor mele. Am fost dat afară de trei ori pentru că nu am predat la timp unele reportaje – pentru că îmi era ruşine de cum arată şi nu eram mulţumit... La un moment dat am ars tot ce am scris, mi s-a părut că jumătate de viaţă am scris numai deşeuri, că nu erau bune de nimic – poezii, proză – am ars tot. Am luat-o de la capăt... În ultimii 10 am scris ce am vrut, când şi cât am vrut...”, a mărturisit Viorel Ilişoi.