Cine sunt eu, dar mai ales care dintre ei!? Cel născut la Cluj, cel care a terminat o facultate la Bucureşti, cel de astăzi, întors acasă, la Bistriţa, după 20 de ani? Nu sunt la vremea bilanţului sau a unei retrospective, mă mai aşteaptă lucrări nefăcute de făcut, muzee nevăzute de văzut, oameni necunoscuţi de cunoscut...
Sculptorul Caius Rotaru a inaugurat noua galerie de artă a Centrului Judeţean pentru Cultură, situată la parter, pe strada General Grigore Bălan nr 11, cu o provocatoare expoziţie intitulată Gods and Saints of Memory and Dream – „o blasfemie asumată”, după cum a remarcat Gavril Ţărmure, managerul instituţiei, în deschidere, afirmând că este foarte posibil ca în viitor, noua galerie să fie dedicată exclusiv expoziţiilor de fotografie, desen şi grafică.
„Am decis să inaugurăm această galerie etalând lucrările unui artist excepţional, sculptorul Caius Rotaru, ai cărui bunici au trăit într-o localitate de lângă Beclean, în Rusu de Jos. După ce şi-a petrecut o bună parte din tinereţe la Bucureşti, unde a studiat artele vizuale, s-a hotărât să se întoarcă în satul bunicilor săi, să lucreze aici cu seriozitate, abnegaţie şi cu mult spor, pentru că, fiind izolat de boema bucureşteană, are acum timp berechet de lucru”, a mai spus Gavril Ţărmure.
„Este un spaţiu care îşi caută identitatea, dar ca orice galerie de artă este o instituţie a bunului gust, ceea ce nu poate decât să ne onoreze şi să ne bucure”, a afirmat şi criticul de artă Oliv Mircea, prezent la inaugurare. Caius Rotaru investighează o lume a celor purificaţi, a acelor alcătuiri hieratice care sunt sfinţii şi zeii, atacând lemnul cu instrumente minimaliste, dar şi cu instrumente ale făurarului care roboteşte în atelier, nefiind întâmplător faptul că grecii considerau lemnul materie vie a lumii – a mai remarcat criticul.
„Mi-ar plăcea să încercaţi să vă regăsiţi în reprezentările, zeii pe care mi i-am confecţionat, chipurile cioplite pe care mi le-am făurit pentru că la urma urmei, toţi avem nevoie de un sprijin într-un moment mai greu sau mai blând al vieţii noastre. De fapt, toate proiecţiile mele nu sunt altceva decât autoportrete în care încerc să mă văd într-un alt fel, mai bun, mai frumos, mai aproape de perfecţiune, să mă aduc eu pe mine însumi în sprijinul meu. Toţi ne rugăm, toţi avem nevoie de aşa ceva, dar în acelaşi timp apelăm tot la noi înşine în ultimă instanţă”, a afirmat sculptorul Caius Rotaru.
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și premiat în anul 1998 cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru „Ambient – Instalație” acordat programului „Habitat și artă în România” – sculptorul a mai expus la Bistriţa de câteva ori, a primit în 2002 – West Palm Beach USA (bursă acordată de Ministerul Culturii România), iar în 2004 o bursă de studiu acordată de Statul Italian împreună cu Ministerul Culturii din România, având lucrări în numeroase colecţii particulare din România, Canada, Germania, Franţa, Iugoslavia, Mexic sau Muntenegru.
„Cine sunt eu, dar mai ales care dintre ei!? Cel născut la Cluj, cel care a terminat o facultate la Bucureşti, cel de astăzi, întors acasă, la Bistriţa, după 20 de ani? Nu sunt la vremea bilanţului sau a unei retrospective, mă mai aşteaptă lucrări nefăcute de făcut, muzee nevăzute de văzut, oameni necunoscuţi de cunoscut... În anul de graţie 2016 sunt acelaşi şi altfel, iar la următoarea expoziţie voi fi precum titlul ei - Gods and Saints of Memories and Dreams... Dar în tot acest timp am să amestec într-o retortă uriaşă sentimente, gânduri, experienţe, întâmplări pe care apoi am să le împietresc...”, îşi motiva Caius Rotaru sinele creator şi artistic.