Librăria Aletheia din Piaţa Mihai Eminescu a fost arhiplină ieri, la prânz, când zeci de bistriţeni au asistat la lansarea unei cărţi excepţionale: „Diabetul, un mod de viaţă”. Doctorul Eva Candrea şi fiica sa, Elisabeta, au povestit publicului despre cartea care se adresează tuturor celor care suferă de această boală dar şi familiilor lor.
Cea mai gravă maladie a timpurilor noastre este sentimentul omului că este nedorit, părăsit şi dat uitării de toţi ceilalţi. Cel mai mare rău este lipsa iubirii şi indeferenţa teribilă pe care o simţim faţă de semeni – spunea Maica Tereza din Calcuta – cuvintele sale fiind cele care deschid volumul doctorului Eva Candrea, medic specialist, devenit medic primar interne, cu a doua specializare în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice care şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Factorii de risc cardiovascular la diabeticii din judeţul Bistriţa-Năsăud”.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Diabeticilor din Bistriţa-Năsăud, cartea fiind prezentată de col (r) Dorin Filip care a numit-o „o adevărată Biblie a celor care suferă de diabet” şi de doctorul şi prietena autoarelor – Dorina Manu, care a precizat că este vorba de o carte excepţională.
„Diabetul, care este o boală pluriorganică, era inevitabil să afecteze şi tegumentul. Am prezentat pe scurt câteva probleme care pot să apară la nivel cutanat, nu cu rolul de a speria, ci cu rolul de oferi noţiuni elementare astfel încât să ştim când putem să rezolvăm noi înşine unele probleme şi când merită să ne adresăm specialistului…”, a remarcat şi Elisabeta Candrea, la lansarea volumului.
Emoţionată, şi Eva Candrea a explicat auditoriului că a muncit la această carte patru ani, şi că însuşi tatăl său a suferit de această boală care nu doare, nu prezintă simptome vizibile în primii ani, fiind, de aceea greu de diagnosticat în faze incipiente. Diabetul zaharat este o afecţiune cunoscută de multă vreme care, din nefericire, în stadiul actual al cunoştinţelor în materie, nu poate fi vindecată, dar poate fi controlată foarte bine.
Diabetul a fost menţionat de egipteni cu 1500 de ani înainte de Christos, apoi de medicina indiană, chineză, de Hipocrat şi mulţi alţii… La începutul secolului XXI, diabetul a devenit una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică, ocupând un loc de frunte între bolile „civilizaţiei”. În linii mari, numărul bolnavilor cu diabet zaharat la începutul anilor 2000 a fost de 382 de milioane şi se preconizează că în 200 de ani numărul acestora va depăşi 438 de mlioane.