Produse de un bistrițean și asociatul său pe 50 de hectare de vie de lângă Salina Turda, vinurile ISSA au început cucerirea Bistriței prin Amaretto Caffe aseară, într-un eveniment gastronomic de excepție. Meniul pregătit de Chef Mihai Neacșu a pus vinurile în valoare, iar clienții au fost răsfățații serii într-un eveniment care promite să se repete
Povestea vinurilor ISSA începe în urmă cu cinci ani la Turda, când doi oameni de afaceri pasionați de vinuri nobile, Simion Mureșan și bistrițeanul Claudiu Șugar, au hotărât să investească în viticultură și au refăcut arealul viticol pe 50 de hectare de pe Dealurile Durgău după zeci de ani în care aici nu s-a mai produs nimic. Asta deși zona din apropierea Salinei Turda avea o tradiție de mii de ani în producerea vinului. De altfel, din acele vremuri de glorie se trage și numele vinului produs astăzi de Crama La Salină. Numele ISSA vine de la Potaissa, vechiul nume al localității Turda. Investiția celor doi oameni de afaceri s-a ridicat la 3 milioane de euro, iar anul trecut a fost primul în care de pe 20 de hectare ajunse la maturitate s-au produs 47.000 de sticle de vin.
O parte din prima producție a Cramei La Salina a ajuns și la Bistrița, iar aseară, bistrițenii care și-au făcut rezervări la evenimentul pus la cale de Amaretto Caffe au făcut cunoștință cu vinurile ISSA Chardonnay, ISSA Savignon Blanc și ISSA Pinot Noir Rose, prezentate alături de un meniu gourmet semnat de Chef Mihai Neacșu, intitulat sugestiv Fusion Experience Menu. Dacă Chef Neacșu a prezentat invitaților meniul conceput special pentru acest eveniment, somelierul Bogdan Dumitrescu a spus povestea vinurilor ISSA, a descris aromele care se regăsesc în fiecare pahar și asocierile potrivite fiecărui vin.
După o introducere culinară cu un Starter Tasting bufet s-a trecut la dezmierdarea papilelor gustative cu Bisque de Homar, o supă cremoasă cu homar, parfumată cu cognac, specialitate care ia câteva ore de preparare și se regăsește doar în meniurile celor mai rafinate restaurante. Bisque de Homar s-a completat perfect cu ISSA Sauvignon Blanc.
Sweet and spicy Mexican duck - Piept de rață dulce picant pe pat de sparanghel cu reducție de roșii și jamon serano a fost felul principal servit participanților, iar vinul asortat a fost ISSA Pinot Noir / Pinot Noir rose, vinificat în stil clasic.
Răsfățul culinar s-a încheiat cu Cherry&Strawberry Eton Mess, un desert tipic englezesc datând din secolul XIX, cu fructe proaspete, bezea și frișcă. Chef Mihai Neacșu i-a spus povestea, cea a unui desert născut dintr-un accident în bucătărie. Evident, nu accidental a fost pus alături de vinul ISSA Chardonnay, un vin cu arome dominante de fructe albe (pară, măr) continuate prin note intense, plăcute, de citrice și altele, mai temperate, minerale.
Vinurile ISSA le puteți găsi oricând la Amaretto Caffe alături de noul meniu de vară pregătit de Chef Mihai Neacșu. Distribuitor în Bistrița-Năsăud al vinurilor cramei La Salina este Cafe Bar Select și le puteți găsi și în magazinul The Drink`s Store din Bistrița, str. Calea Moldovei, vizavi de Kaufland.