Vin de ani de zile, în preajma Anului Nou, tocmai din Târgu Neamț și colindă, din zori și până-n seară, străzile din Bistrița și din împrejurimi. „Ne place la Bistrița, venim în fiecare an, pentru că oamenii sunt generoși, ne aruncă-n cap de toate – bani, vin, mâncare...”, ne-a povestit râzând unul dintre „colindători”...
I-am surprins într-un loc de joacă, pe strada Cerbului, odihnindu-se cu instrumentele împrăștiate în jurul unei bănci, mâncând și bând dintr-o sticlă de vin aruncată pe geam de un bistrițean generos.
Veseli nevoie mare și dispuși în orice clipă să țopăie pe lângă orice trecător, gata să strige în urma fiecărei mașini „La mulți ani, șefu’! Să fie cu noroc și sănătate...!”
Nu au avut vreme să stea prea mult la taclale, pentru că mai au drumuri multe de făcut și nenumărate blocuri de colindat, dar au recunoscut, în treacăt, că ceea ce fac ei este „un obicei mai rafinat, mai din zilele noastre – nici Plugușor, nici Urs”: „Facem gălăgie ca să alungăm anul cel vechi și prost... Să vină unul mai bun, cu bani gârlă și sănătate din belșug!”, ne-au mai spus colindătorii din Târgu Neamț, care au recunoscut că vin aici în fiecare an „ca să distreze Bistrița”.
Mai ales că bistrițenii s-au dovedit generoși de fiecare dată și le-au „aruncat în cap cu de toate – bani, vin, mâncare...”
3732 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.