Agitaţie mare astăzi în faţă la Inspectoratului Județean de Poliţie! Mai multe autospeciale ale instituției şi zeci de poliţişti se aflau în faţa instituţiei. Afară au fost scoase și echipamentele de intervenţie pe care le folosesc la misiuni speciale. AFLĂ ce s-a întâmplat și de ce a fost atât de multă agitație în zonă:
Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită astăzi şi la Bistriţa, ocazie cu care sute de elevi de la şcolile din oraş au avut ocazia să viziteze sediul IPJ BN, să vadă de aproape armele şi tehnica pe care poliţiştii o au în dotare.
Autospeciale pe care le folosesc poliţiştii de la Rutieră, o motocicletă, biroul mobil de criminalistică, dube ale mascaţilor, dar şi mai multe echipamente pe care poliţiştii le folosesc pentru a prinde infractori au fost expuse astăzi pe strada Nicolae Bălcescu în fața sediului IPJ BN.
Poliţiştii le-au explicat cu multă răbdare tuturor vizitatorilor la ce foloseşte fiecare echipament, iar cei care au vrut să urce în autospeciale au avut acum ocazia. Curioşii au putut vizita chiar şi sediul IPJ BN şi au putut vedea cum arată birourile poliţiştilor.
Micuţii au fost extrem de încântaţi, mai ales de armele pe care le-au văzut şi nu puţini au fost cei care au mărturisit entuziasmați că vor să se facă poliţişti... pentru a prinde hoţi.
În stradă și în mijlocul micilor vizitatori a coborât chiar și chestorul de poliție Marius Linul, șeful IPJ BN, care a făcut pentru prima dată după numire declarații jurnaliștilor bistrițeni. VEZI ce le-a spus: