Bistrița-Năsăud se află din nou sub cod portocaliu de furtuni. O ploaie torențială de nici jumătate de oră a inundat din nou străzile din Bistrița. De asemenea, vântul a doborât mai mulți copaci, unii blocând drumurile naționale.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, s-a emis o avertizare de tip cod portocaliu pentru Bistrița-Năsăud. Aceasta expiră la 12:15 și a vizat localitățile Bistrița, Beclean, Năsăud, Braniștea, Budacu de Jos, Budești, Căianu Mic, Cetate, Chiochiș, Chiuza, Coșbuc, Dumitra, Dumitrița, Feldru, Galații Bistriței, Josenii Bârgăului, Lechința, Livezile, Mărișelu, Matei, Miceștii de Câmpie, Milaș, Monor, Nimigea, Nușeni, Parva, Petru Rareș, Prundu Bârgăului, Rebra, Rebrișoara, Salva, Sânmihaiu de Câmpie, Șieu, Șieu-Măgheruș, Șieu-Odorhei, Șieuț, Silivașu de Câmpie, Șintereag, Spermezeu, Teaca, Uriu, Urmeniș, Zagra.
În Bistrița, furtunile nu s-au întins pe mai mult de jumătate de oră. Mai multe străzi au fost inundate, iar un copac a fost doborât de vânt pe Aleea Voinicului. Copacul a căzut pe un autoturism parcat, provocându-i daune serioase. Mai multe crengi ale copacului căzut au rămas în balcoanele oamenilor la etajele I și II. Un alt arbore a căzut și lângă extensia Bistrița a UBB, însă acesta nu a cauzat pagube.
Străzile au fost inundate și în orașul Năsăud, după cum puteți vedea în materialul video de mai jos, trimis de un cititor Bistrițeanul.ro:
De asemenea, potrivit ISU Bistrița, doi copaci au căzut în localitatea Nepos, pe DN17D, blocând drumul național pe ambele sensuri. Acolo intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
„Echipaje de intervenție sunt alocate în zonele în care au fost semnalate situații de urgență (copac căzut pe mașină - Bistrița, Aleea Voinicului; Nepos, DN17D, drum național blocat - 2 copaci căzuți pe partea carosabilă, Strâmba - 3 copaci căzuți pe drum, circulație blocată”, precizează reprezentanții ISU Bistrița, într-o informare.
UPDATE:
În zona Strâmba au căzut mai mulți copaci pe carosabil, blocând total accesul pe drumul care leagă Ilva Mică de Valea Bârgăului. Norocul șoferilor care au avut de parcurs acest drum a fost că o mașină încărcată cu lemne a reușit să împingă copacii și să deblocheze drumul. Se pare că instalația electrică a fost ruptă de copaci.
Probleme cu copaci căzuți sunt și în Prundu Bârgăului. Conform ISU Bistrița, Comitetul Local pentru Situații de Urgență intervine cu utilaje. În zonă sunt prezenți și pompierii militari. Se pare că arborii ar fi avariat un grajd în care s-ar afla cai. De asemenea, strada Secu este blocată în 6 puncte de copacii căzuți.
23347 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.