Pelerinajul pe jos la Mănăstirea Nicula a reprezentat o tradiție respectată cu sfințenie până acum câteva decenii de mai multe comunități din Bistrița-Năsăud. Acum, oamenii mai merg de Sfânta Maria la mănăstire, însă nu mai bat zecile de kilometri pe jos, ci apelează la autoturisme sau tren.

Nu la fel stau lucrurile în satul Șirioara din comuna Șieu Odorhei. Aici, an de an, zeci de localnici, cu vârste cuprinse între 12 și aproape 70 de ani, bat pe jos cei mai bine de 50 de kilometri care-i despart de Mănăstirea Nicula.

Pelerinii pornesc cu două zile înainte de Sfânta Maria, asistă la slujbe, iar în ziua de Sfânta Maria se pornesc pe jos înapoi spre Șirioara, unde oamenii îi așteaptă cu lumânări aprinse, iar preotul face o slujbă specială pentru „soldații” Maicii Domnului, cum îi place să-i numească.

La întoarcere, grupul este condus de un prapor de la biserică, care de câțiva ani este purtat de Ionuț Timoce, un tânăr militar din Șirioara. Grupul de pelerini cântă un cântec special dedicat Fecioarei Maria.

Anul acesta, primirea pelerinilor a fost una cu totul specială și emoționantă, asta pentru că Anuca Sălăgean, o șirioreancă de 68 de ani, împlinește 50 de ani de când merge an de an la Mănăstirea Nicula pe jos și se întoarce tot pe jos.

Soție de cioban și femeie muncitoare, aceasta nu a lipsit în niciun an de la mănăstire și își propune să se întoarcă cât a mai avea zile. Femeia a fost întâmpinată la biserică cu un tort pe care apărea numărul 50, dar și cu suc și cozonac.

„Este un lucru pe care nu știu dacă-l mai poate atinge careva, pentru că prea mult se pierde tradiția aceasta. An de an ea merge pentru Măicuța Domnului, pentru împlinirea ei sufletească și pentru ajutorul pe care simte că-l primește de la Maica Domnului. În mare parte nu merge pentru ea, ci pentru ceilalți, pentru că ea este cea care duce mai departe tradiția și îi trage pe ceilalți după ea”, precizează preotul Radu Viorel Petri.

Tortul i-a fost oferit femeii chiar în biserică, la doi pași de altar. La vederea tortului, femeia de 68 de ani s-a emoționat atât de tare, încât a izbucnit în lacrimi. Întrebată de ce merge de atâția ani pe jos până la Nicula, Anuca Sălăgean spune:

„De dragoste de Maica Domnului. Acolo simțăsc alinare. Am fost bolnavă și n-am mers la medic, Maica Domnului m-o vindecat. Din moși și strămoși mergem pe jos la Nicula și generația asta de tineret îi ascultătoare și păstrează tradiția. Tare mi-s dragi, nu mă pot despărți de ei. E foarte greu drumu', că-i vârsta, dar nu mă lăs, cât pot mai merg”.

Deși este înconjurată de tineri, care se oferă să o ajute, să-i ducă bagajele în cei 50 de kilometri pe care-i parcurg până la Nicula, an de an, femeia se încăpățânează să parcurgă drumul fără ajutor.

Dragostea pentru Mănăstirea Nicula i-a fost insuflată femeii de către mama sa, care a avut un singur vis: să ajungă pentru ultima dată la Nicula înainte să închidă ochii. Aceasta a murit anul acesta, la 92 de ani, pe treptele Mănăstirii Nicula.