1973, lua ființă Cenaclul Flacăra sub tutela poetului Adrian Păunescu. 9 noiembrie 2016, sute de oameni râd și plâng alături de fiul său, Andrei Păunescu, Magda Puskas și Vali Moldovan. Totul, la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, oraș în care poetul a lăsat în urmă prieteni și amintiri.
Se apropie ora 19:00. La Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud deja se adună lumea. Copii, adolescenți, tineri, pensionari, foști membri de suflet ai Cenaclului, toți se înghesuie la intrare. Așteptau de mulți ani momentul, poetul nu a mai apucat să ajungă pe la noi, dar aseară a venit fiul.
Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud și-a deschis porțile aseară pentru un concert de „amintire” a Cenaclului Flacăra. Vali Moldovan, „cea mai bună voce a Cenaclului Flacăra”, așa cum îl caracteriza Adrian Păunescu, Magda Puskas, „ciocârlia” Cenaclului și Andrei, moștenitorul poetului, s-au reunit pentru a aduce aminte năsăudenilor de vremurile trecute, de „generația în blugi”.
Concertul organizat de Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud în parteneriat cu Centrul de Informare Turistică Năsăud și Centrul de Voluntariat, „Remember Cenaclul Flacăra”, a fost mult așteptat de năsăudeni, cei care se întâlneau pe stadionul „Progresul” ori de câte ori poetul trecea pe acolo. Năsăudenii au fost și cei care au deschis regalul de folk, prin versurile recitate de Ionuț Nistor și melodiile interpretare de Sorin Găzdac și Gheorghe Ani alături de grupul „Zori de zi”.
Sala plină până la refuz a primit cu emoție grupul condus de fiul regretatului poet, dar a durat puțin până s-a încălzit. După câteva acorduri, se simțea „ generația în blugi”. Voci calde susțineau soliștii și fredonau alături de aceștia cântece patriotice, cântece-emblemă ale Cenaclului.
Andrei Păunescu, Vali Moldovan și Magda Puskas au oferit trei ore de eliberare, trei ore de amintiri și de nostalgii pentru toți năsăudenii aflați în sală. Era destul să întorci capul stânga-dreapta și găseai un „rebel” printre rânduri, o doamnă sau un domn - adolescenți în perioada de glorie a Cenaclului, care nu ratau niciun vers de-al poetului.
Andrei Păunescu a amintit pe tot parcursul concertului de legătura pe care Adrian Păunescu a avut-o cu orașul Năsăud, versurile pe care le-a compus pentru năsăudeni și pentru frumoasele locuri care înconjoară micul oraș. În final, „Doamne, ocrotește-i pe români” a răsunat de nenumărate ori în sala Casei de Cultură.
La șase ani de la moartea lui Adrian Păunescu, conducerea Casei de Cultură din Năsăud și-a anunțat intenția de a organiza un festival de folk care să-i poarte numele. Membrii care continuă să ducă mai departe versurile poetului s-au declarat susținători ai posibilului eveniment, iar năsăudenii au salutat frenetic ideea pe ritmuri de „Și totuși există iubire”.