Premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea au fost prezenţi astăzi la Bistriţa la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial.
În urmă cu puţine momente s-a încheiat în Parcul Eroilor un ceremonial militar şi religios de comemorare a soldaţilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. La eveniment au participat premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea. Pe lângă aceştia, au fost prezente şi mai multe oficialităţi locale, Ovidiu Creţu - primarul Bistriţei, Emil Radu Moldovan – preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ţintean, prefectul de Bistriţa-Năsăud, Doina Pană – ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi alte oficialităţi locale.
La ceremonie au participat şi oficialităţi ale oraşelor înfrăţite cu Bistrişa, printre care primarul oraşului L' Aquila (Italia), primarul oraşului Herzogenrath (Germania), primarul oraşului Zielona Gora (Polonia) şi viceprimarul oraşului Besancon (Franţa).
Ceremonialul a început cu defilarea soldaţilor, pe ritmul fanfarei militare. După sosirea oficialităţilor s-a intonat imnul României şi imnul Uniunii Europene, după care a urmat un scurt ceremonial religios, dedicat soldaţilor căzuţi la datorie în prima mare conflagraţie mondială.
Victor Ponta a ţinut la final un discurs în care a transmis un mesaj de pace şi a vorbit despre suferinţele pricinuite de Primul Război Mondial.
„Vă mulţumec pentru invitaţia de a fi în această zi specială la Bistriţa. Mă alătur mesajului de pace, de înţelegere a istoriei zbuciumate a acestui oraş, a acestei regiuni, a acestei ţări şi a acestui continent. Întreaga Europă comemorează în 2014 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, care a adus atâtea distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti. Românii din Bistriţa şi din Transilvania au suferit pierderile acestui război cu doi ani înaintea celor de peste Carpaţi. Regimentul din Bistriţa, în care erau români, maghiari, saşi, a participat încă din 1914 şi a plătit tributul de sânge în Primul Război Mondial. Europa şi noi toţi am învăţat lectia Primului Război, deşi a fost şi cel de al doilea şi mai devastator. Astăzi e o zi specială pentru România. În urmă cu 70 de ani, în 23 august 1944, majestatea sa Regele Mihai şi România au trecut de partea forţelor binelui şi a adus un tribut de sânge pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei, a întregii Europe de sub ceea ce a fost coşmarul nazist”, a spus premierul.