Părăsirea locului accidentului este INFRACŢIUNEA LA REGIMUL RUTIER pentru care Codul Penal prevede cea mai mare pedeapsă!
În această perioadă, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean desfăşoară activităţi în trafic pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele grave pe care le pot suporta.
Acţiunile vizează prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Totodată, poliţiştii de la Rutieră le prezintă conducătorilor auto obligaţiile pe care le au atunci când sunt implicaţi în accidente în urma cărora sunt persoane rănite sau decedate.
Poliţiştii atrag atenţia că,din punct de vedere al răspunderii penale, şi nu numai, consecinţele sunt mult mai grave atunci când un conducător auto părăseşte locul accidentului. În peste 90% din cazuri, autorul este identificat în scurt timp de la producerea evenimentului. Acordarea de prim-ajutor victimelor și solicitarea intervenției urgente a echipajelor medicale la fața locului pot ajuta la salvarea vieții celor implicați.
Astfel, poliţiştii rutieri distribuie în trafic, pe raza oraşului Beclean, a Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş flyere cu obligaţiile conducătorului auto în caz de accident rutier soldat cu victime omenești.
Tot în această perioadă, poliţiştii beclenari vor fi prezenţi cu recomandări, sfaturi şi sesiuni de informare în şcolile de şoferi, licee şi în zonele intens circulate, de pe raza de competenţă.
Prin urmare, ieri, 28 noiembrie a.c., 40 de elevi din clasele XII – a de la liceul „Grup Școlar Agricol” din Beclean au primit vizita polițiștilor rutieri, care au purtat cu aceștia discuții interactive, discuții care au avut scopul de a-i conștientiza cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, indiferent de calitatea participanților la traficul rutier.
De asemenea, cei 40 de elevi au primit flyere, prin care polițiștii le-au adus la cunoștință obligațiile pe care le are fiecare conducător auto, care a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu persoane rănite sau decedate, explicându-le de ce este important să nu părăsești locul producerii accidentului și care sunt consecințele în caz contrar.
Conform art. 338 din Codul Penal, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia constituie infracţiune.
(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
(3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
IPJ BN