Aglomeraţie şi pietoni pe stradă! Asta o să găsiţi astăzi şi, cel mai probabil, zilele următoare pe strada Gheorghe Şincai. Se schimbă reţeaua de cabluri electrice şi trotuarul a devenit impracticabil, iar pietonii circulă pe stradă, inconştienţi de pericolele la care se expun.
Atenţie, şoferi şi pietoni! Lucrările efectuate pe trotuarul de pe strada Gheorghe Şincai îngreună circulaţia şi îi obligă pe pietoni să circule pe marginea străzii.
Cu toate că normal ar fi fost ca poliţia locală să se ocupe de semnalizarea corespunzătoare a zonei şi să supravegheze continuu traficul pentru a evita potenţialele incidente, nici urmă de poliţişti în zonă.
În pericol sunt pietonii care circulă liber pe stradă, iar maşinile sunt nevoite să facă slalom printre aceştia.
Un cititor Bistriţeanul.ro ne-a trimis câteva fotografii însoţite de mesajul următor: „Cam așa arată fostul Teilor: săpat tot trotuarul! Lumea circulă pe şosea fără nici o protecție. Măcar o bandă pusă de poliție pe unde să circule pietonii până termină lucrările. Visez avioane cu astfel de pretenții care pentru mine sunt normale?”.