Vântul puternic din timpul nopții și-a lăsat amprenta în întreg județul. Copacii rupți, acoperișuri afectate, crengi rupte și chiar întreruperea curentului electric.
ANM a anunțat vreme severă în județul nostru, iar vântul care a suflat cu putere în timpul nopții, nu doar că a scăzut considerabil temperatura de afară, dar a făcut și unele stricăciuni.
„Au fost mai multe zone afectate în urma vântului de azi-noapte. Au acționat cei de la Serviciile de Voluntariat, cei din cadrul ISU. În unele zone sunt încă în teren”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.
Conform unui raport al ISU BN, în urma fenomenelor meteo din ultimele ore (vânt puternic), au fost înregistrate următoarele situații de urgență: acoperișul unei case din localitatea Rebra a fost afectat - a intervenit CLSU Rebra, brad rupt str. Trandafirilor - intervenit SVSU Bistrița (cu o macara), copacii căzuți în mun. Bistrița, str. Zorelelor, Calea Moldovei, Zăvoaie unde au fost alocate echipaje de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, respectiv SVSU Bistrița, un beci inundat pe str. Soarelui, mun. Bistrița (gestionat de SVSU Bistrița). De asemenea, între orele 09:30 și aprox. 12:00, o linie de medie tensiune între Năsăud și Rodna a fost afectată (aproximativ 5.600 abonați) - situație gestionată și remediată de echipaje specializate de la Electrica. Din cauza vântului puternic, pot apărea situaţii cu defecţiuni de natură electrică la liniile de tensiune din județ, dar echipajele specializate ale furnizorului de energie electrică sunt în teren pentru remedierea situaţiilor punctuale.
La această oră, se circulă pe toate drumurile naționale și județene, în condiții de iarnă, mai ales în zonele montane.
CJSU Bistrița Năsăud monitorizează întreaga situație operativă din județ.
Unii cititori ai ziarului au anunțat că înclusiv pe Valea Bârgăului au fost probleme cu rețeaua de curent electric.
Un alt cititor a trimis pe adresa redacției poze în care se observă cum bucăți din crengile unui copac au căzut pe strada General Grigore Bălan.
„Doar mâine vom avea o situație exactă cu toate zonele afectate din municipiu”, a mai explicat Mihai Ruști.
Conform avertizării ANM, vântul va sufla intensificat până în jurul orei 23:00.