„O seară plină de emoţii pentru Vlad!”, anunță pompierii de la ISU Bistrița-Năsăud pe pagina lor de socializare, anunțând că sergent major Vlad Bozomală – pompier salvator în cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Culturism – categoria Culturism Clasic.
A absolvit, în acest an, Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu Boldești” și, de câteva luni, luptă să salveze cât mai multe vieţi din zona Năsăudului.
Sâmbătă, Vlad Bozomală – pompier salvator în cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud – va reprezenta România la Campionatul Mondial de Culturism - categoria Culturism Clasic - organizat în municipiul Bistrița și va concura alături de sportivi de performanţă din peste 50 de ţări, de pe toate continentele.
„Este pentru prima dată când face parte din lotul reprezentativ al României și, cu siguranţă, are nevoie de toată susținerea noastră. Vlad, ştim cât de mult te-ai pregătit pentru asta, cât de mult ai așteptat acest moment şi suntem mândri de tine și de toate progresele tale! Pompierii militari bistriţeni sunt alături de colegul nostru! Haideţi să-l susţinem cu toţii!” – se mai precizează pe pagina de Facebook ISU Bistrița-Năsăud.