Cei de la New York Music Daily scriau la un moment dat despre pianistul Lucian Ban și violistul Mat Maneri care „interpretează jazzul acela înfricoșător și bizar din Transilvania”. „Dar, oameni buni, nu este «creepy», este doar misterios și meditativ, cam ca și Transilvania”, replica plin de umor Lucian Ban, zilele trecute...
Invitându-și prietenii să asiste la un concert cu totul special, într-unul dintre cele mai longevive cluburi de jazz din New York, pianistul Lucian Ban replica zilele trecute, plin de umor, la adresa celor de la New York Music Daily, subliniind că nu este vorba de „creepy Transylvanian jazz”, ci doar de mister și meditație.
Iar cei care au asistat la ultimele două concerte s-au convins cu siguranță că are dreptate, împărtășindu-și încântarea și entuziasmul după eveniment. „Ce seară spectaculoasă! Au fost concerte cu casa închisă și spectatori ovaționând în picioare! Mulțumim pentru participarea plină de entuziasm! Mulțumim, Lucian Ban, Brad Jones, Abraham Burton, Billy Hart, Mat Maneri și Gavril Țărmure pentru «Songs from Afar»! A fost o încântare să colaborăm cu Earshot Jazz and John Gilbreath pentru acest concert!”, au transmis cei de la Seattle Art Museum vineri seara, după concert.
„Concertul Earshot ELEVATION la Seattle Art Museum a fost eploziv! Casa plină și un public foarte entuziast”, a recunoscut și Lucian Ban, după concert, asaltat de admiratori și invitat să acorde autografe pe albume, alături de Gavril Țărmure.
„Concertul de la Seattle a fost ULUITOR: am fost atât de norocoși că v-am prins în oraș...! Mulțumim!”, a comentat unul dintre admiratorii grupului de muzicieni.
La fel de reușit a fost și concertul din New York, Gavril Țărmure fiind, de altfel, primul interpret de muzică tradițională est-europeană care a „aterizat” în Cornelia Street Cafe, după cum au recunscut și proprietarii clubului.
Managerul Centrului Județean pentru Cultură, Gavril Țărmure, se află în aceste zile în America, unde a fost invitat alături de pianistul Lucian Ban (originar din Teaca) de Societatea Culturală Româno-Americană și Institutul Cultural Român pentru a susține două concerte la Muzeul de Artă din Seattle și în Cornelia Street Cafe – unul dintre cele mai apreciate și longevive cluburi de jazz fondat în 1977 în New York.
În calitate de interpret, el a urcat pe scenă alături de Lucian Ban, saxofonistul Abraham Burton, violonistul Mat Maneri, basistul Brad Jones și un invitat special al concertelor – legendarul percuționist Billy Hart – toți muzicienii reușind să pună în lumină un amalgam unic și cuceritor, un mixaj între folclorul ardelenesc tradițional și jazzul new-yorkez, într-o serie de improviații care i-au convins pe spectatori și le-au cucerit admirația.
Foto credit @ Graţiela Albişor & Gabi Cociuba