Bistrițeanul Tibi Ușeriu are șanse reale să câștige pentru al doilea an consecutiv cursa de la Cercul Polar. Maratonistul deja aleargă de mai bine de două zile și se menține în frunte.
Tibi Ușeriu a plecat spre Cercul Polar cu gândul de a-și apăra titlul cucerit anul trecut. Acest lucru se vede și în determinarea care l-a însoțit în primele două zile de competiție. Bistrițeanul se menține în fruntea competiției încă de vineri, de la debutul ultramaratonului.
Distanța dintre Tibi și cei care îl urmează a început să crească și ea destul de mult. Potrivit „Raportului de cursă pentru ziua a doua”, postat de asociația Tășuleasa Social, Tibi este urmat de canadianul Scott Donatelli, care este cu 35 de kilometri în spate, ceea ce înseamnă o diferență de timp de 8-9 ore. Al doilea este și el cu 9-10 ore în spatele bistrițeanului.
„Tibi știe de nebunia din țară și, de fiecare dată când vorbim cu el, ne roagă să vă transmitem îmbrățișări, pe care noi, cu drag, vi le oferim. Are pus pe sanie steagul României, ca să îi țină de cald”, precizează colegii de la Tășuleasa Social, asociația pe care o administrează Tibi.
Ziua a treia de competiție a debutat cu ninsoare puternică, vânt și temperaturi din ce în ce mai scăzute. Potrivit estimărilor, Tibi a ajuns deja la punctul de control Tsiigehtchic, parcurgând astfel aproape 250 de kilometri.
Foto: 6633 Artic Ultra Facebook