Una cele mai moderne primării de comune din țară a fost inaugurată astăzi în comuna Teaca. Investiția de 2,4 milioane de lei a fost realizată cu fonduri guvernamentale, alocarea de bani venind pe vremea când Liviu Dragnea era ministrul Dezvoltării și a inițiat Programul Național de Dezvoltare Locală.
Liderul PSD, Liviu Dragnea a participat astăzi alături de conducerea județului la inaugurarea oficială a sediului primăriei Teaca, o clădire modernă, realizată cu bani guvernamentali în doar 10 luni.
Oaspeții au fost așteptați la Teaca cu pâine și sare, dar și cu un pahar de țuică.
„Investiția s-a realizat cu ajutorul domnului Dragnea, pe vremea când era ministrul Dezvoltării. Investiția a fost finalizată în circa 10 luni, iar constructorul a fost compania Dimex. Investiția se impunea deoarece vechea clădire a primăriei avea 150 de ani, iar în momentul în care am dat jos plafoanele au căzut și pereții. Nu mai putem să continuăm în sediul pe care l-am avut... Am avut și emoții în momentul care l-am dărâmat că o să rămânem fără sediu, dar am reușit să ajungem aici", a declarat primarul comunei Teaca, Iustian Muntean.
Noua clădire a Primăriei Teaca, unde sunt 21 de angajați, este o clădire modernă, cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și cu un lift, pentru ca persoanele aflate în scaun cu rotile, sau cărora le este mai greu să se deplaseze să poată ajunge fără probleme la biroul primarului situat la primul nivel al imobilului.
Noua clădire va găzdui și biblioteca orașului unde se va amenaja și o sală de lectură, iar cele 22.000 de volume vor fi mutate în această locație.
În plus, sătenii au de astăzi și o sală nouă, special realizată pentru oficierea căsătoriilor...
În fața clădirii, din bugetul propriu, primăria Teaca a reușit să acopere pârâul și va amenaja o zonă de relaxare și un părculeț pentru copii.