Câteva sute de bistrițeni au fost astăzi la amiază prezenți în Piața Unirii pentru a sărbători împreună ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii.
Evenimentele, desfășurate la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în Piaţa Unirii au debutat cu acordarea onorului militar; salutul Drapelului de Luptă și intonarea Imnului Naţional al României.
Șapte preoți, din mai multe confesiuni religioase, au oficiat serviciului religios iar prefectul județului, Ioan Ținean, ajutat de o tânără studentă la Istorie a suținut o scurtă alocuțiune și a prezenta semnificația istorică a zilei de 24 ianuarie, zi ce a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
Oficialitățile au dupus o coroană de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza iar evenimentele au continuat cu un spectacol folcoric oferit de Centrul Cultural Municipal Bistrița.
După defilarea gărzii de onoare, nelipsită de la eveiment fiind cățelușa Bobița, zeci de bistrițeni s-au prins în Hora Unirii, în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza.
Bistrițenii au dat „mână cu mână” cu parlamentarii, autoritățile locale și județene, cu reprezentanți ai instituțiilor publice și militarizate din județ, cu toții bucurându-se de această zi, mai ales cu vremea nu a fost prea rece.