Șoferii care au de trecut pe strada Ion Luca Caragiale trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și să aibă nervi de fier. Strada este plină de șanțuri dintr-un capăt până în celălalt, șanțuri făcute de muncitorii care lucrează la rețeaua de apă și canalizare.
Săpăturile făcute de muncitorii care lurează pe strada I.L. Caragiale dau mari bătăi de cap conducătorilor auto care au de trecut prin zonă. Toată strada este plină de zeci de șanțuri, iar circulația se desfășoară cu mare dificultate.
"Au săpat pe toată strada și e dezastru. Abia se poate circula. Puteau să facă pe porțiuni nu să sape pe toată strada dintr-un capăt în celălalt și noi să circulăm mai rău ca pe un drum de țară", a povestit revoltat un șofer.
Bistrițenii care locuiesc pe această stradă sau cei care lucrează la firmele care sunt în zonă sunt foarte supărați pentru că au de trecut cu mașinile peste șanturile adânci.
"Nici nu ai pe unde să mai ocolești. au săpat din noi în doi metri pe toată strada și au mai făcut și un șanț imens pe mijlocul drumului", a mai spus revoltat bărbatul.
Muncitorii care lucrează în zonă promit să termine lucrările cât mai repede și spun că nu aveau altă soluție pentru a reabilita rețeaua de apă și canalizare din zonă.