Ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir a fost, pentru credincioşii din Ilva Mare, o zi plină de bucurie cu prilejul serbării hramului impunătoarei biserici din localitate.
Sfânta Liturghie a fost oficiată miercuri de un sobor de preoţi din care au făcut parte cei doi parohi din localitate, duhovnicul mănăstirii „Schimbarea la Faţă” din Ilva Mare şi alţi preoţi invitaţi.
În faţa a sute de credincioşi prezenţi, părintele Dan Cismaş din Parohia Maieru a vorbit despre modelul de sfinţenie al Sfântului Dimitrie, care trebuie astăzi să fie model şi pentru noi.
Tot cu prilejul acestei sărbători, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un parastas de obşte pentru toţi preoţii care au slujit la acest altar, dar şi pentru credincioşii trecuţi la Domnul din această localitate.
Bucuria a continuat la Căminul cultural din localitate, unde cei doi parohi le-au pregătit tuturor celor prezenţi la slujbă o masă.