Ce poate fi mai frumos când vezi că o zonă uitată şi abandonată prinde viaţă, animată de tineri entuziaşti şi dornici să aducă o schimbare pozitivă în comunităţile lor? Peste 150 de persoane s-au plimbat în acest weekend cu Mocăniţa, implicându-se într-un eveniment inedit şi încercând să salveze un monument unic:
Peste 150 de persoane s-au plimbat în acest weekend cu Mocăniţa, participând la un eveniment inedit şi sărbătorind Zilele Mocăniţei la Castelul Teleki din Comlod.
„Am vrut să atragem atenţia asupra unui monument unic în judeţ, care se degradează de la o zi la alta. Dacă nu îl salvăm acum, în curând nu vom mai avea ce să salvăm... Dacă autorităţile nu acţionează urgent şi nu acceptă un preţ decent pentru a-l vinde, în curând nu vor avea ce să mai vândă. Sunt doritori să-l cumpere şi să investească în el ca obiectiv turistic, dar preţul li se pare exagerat”, a povestit pentru Bistriţeanul.ro Cristian Moldovan, unul dintre organizatorii evenimentului, alături de voluntarii de la Asociaţia Mocăniţa Transilvaniei.
Au fost câteva zile extraordinare, peste 150 de persoane s-au plimbat cu Mocăniţa, localnicii au fost extrem de primitori, interacţionând cu turiştii şi povestindu-le din legendele locului – a mai povestit Cristian Moldovan.
„Şi ce poate fi mai frumos când vezi că o zonă uitată şi abandonată prinde viaţă, animată de tineri entuziaşti şi dornici să aducă o schimbare pozitivă în comunităţile lor?”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului - încercând astfel, să atragă atenţia asupra faptului că istoricul Castel Teleki din Comlod a ajuns într-un punct decisiv - acela de a exista sau a dispărea complet.
„Un loc superb din zona rural-arhaică a Transilvaniei, cu o istorie fascinantă şi complicată în acelaşi timp, care dăinuieşte de peste 250 de ani, întreţinut în ultimii ani chiar şi de localnici prin chetă organizată la nivel local, riscă să se prăbuşească dacă autorităţile judeţene nu vor acţiona urgent şi nu vor oferi acestui proiect o şansă!”, mai scriu voluntarii de la Asociaţia Mocăniţa Transilvaniei, care mulţumesc Primăriei comunei Milaş pentru sprijinul logistic oferit în organizarea acestui eveniment.
Calea ferată cu ecartament îngust dintre Râciu (Mureş) şi Teaca (Bistriţa-Năsăud) - cunoscută drept Mocăniţa - este în momentul de faţă una din cele mai lungi linii ferate înguste funcţionale din România. Are o lungime de 34,6 kilometri şi străbate şapte localităţi: Râciu, Sânmartinu de Câmpie, Crăieşti, Milaş, Orosfaia, Comlod şi Teaca.
Dată în folosinţă între anii 1912-1914, calea ferată cu ecartament îngust Târgu Mureş - Band- Lechinţa a fost utilizată atât pentru transportul de marfă, cât şi pentru cel de călători.
În 1997, Căile Ferate Române sistează activitatea feroviară pe acest tronson, lăsând în voia sorţii cei aproape o sută de kilometri de linie ferată cu ecartament îngust. În anul 2012, administratorul unei companii mureşene preia în concesiune calea ferată Târgu Mureş-Band-Lechinţa, dar menţine în stare funcţională doar tronsonul Râciu-Teaca.
FOTO - Asociatia Mocăniţa Transilvaniei