Două echipaje din Bistrița au câștigat locul I la etapa a V-a a Campionatului Național de Off-road. Băieții de la Rain 4x4 s-au impus la Hunedoara la Standard B, dar și la Trial Standard B.
Pasionații de Off-road sunt tot mai mulți la număr în Bistrița-Năsăud, iar cei care iubesc acest sport au deja câteva modele. Weekendul acesta, două echipaje bistrițene de la Rain 4x4 s-au impus categoric în cadrul Campionatului Național de Off-road desfășurat la Hunedoara.
Cristian Cravet și Cristian Micu au cucerit podiumul la Standard B, iar colegii lor de la Rain 4x4 Bistrița, Narcis Andron și Tudor Turdean, au obținut locul I la Trial Standard B. Etapa a V-a a Campionatului Național de Off-road a fost o competiție foarte frumoasă, ne-au spus participanții din Bistrița.
„Emoții au fost ca la fiecare etapă. Ne apropiem tot mai tare de finalul campionatului. Traseul a fost foarte frumos și extraordinar de bine făcut”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro copilotul Cristian Micu.
Următoarea etapă a Campionatului Național de Off-road va avea loc la finalul lunii septembrie la Slănic Prahova.