50 de pompieri din întreaga ţară participă astăzi şi mâine la faza naţională a Cupei A.S.P.R. la tenis de masă - faza finală ediţia 2013. La acest concurs ISU Bistriţa este reprezentat de slt. Ott Ionică.
Oraşul nostru este gazda fazei naţionale a Cupei A.S.P.R. la tenis de masă - faza finală ediţia 2013, eveniment ce se desfăşoară astăzi şi mâine, în sala de tenis Gheorghe Bozga.
Plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, spune că la această competiţie participă 50 de pompieri din cadrul Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din toată ţara, iar judeţul nostru este reprezentat de slt. Ott Ionică.
Festivitatea de deschidere a avut loc în această dimineaţă, la ora 9.00, fiind prezenţi prefectul Ioan Ţintean, şeful ISU Bistriţa, lt. col. Constantin Florea, dar şi Adrian Moldovan, directorul CSM Bistriţa.