Pentru a marca Ziua Internaţională a ONU pentru Pace 2014, elevii au plantat ieri, la Stația de Epurare SC Aquabis SA Bistrița, câțiva puieți de pin, carpen, paltin, jugastru și hibiscus.
Elevii Grupului Eco de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Bistriţa, coordonați de prof. Teodora Popescu și Iulia Becheș, în colaborare cu elevii clasei a III-a D de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, coord. prof. Rodica Hâlmu, au plantat ieri, la Stația de Epurare SC Aquabis SA Bistrița, câțiva puieți de pin, carpen, paltin, jugastru și hibiscus.
După ce au discutat despre importanţa păcii şi a protejării mediului, copiii, alături de profesori și părinți, s-au întrecut în hărnicie, fiecare dând o mână de ajutor la plantarea puieților. Mândri de rezultatul muncii lor, la finalul acțiunii, toți participanții s-au fotografiat cu porumbeii din hârtie, cu ecusoanele și cu desenele tematice realizate special pentru această sărbătoare.
Evenimentul este parte a Campaniei globale pentru mediu şi pentru pace „Plant a tree for Peace“, sărbătorită în 22 septembrie 2014 și susținută de Learning about Forests-LEAF (organizaţie internaţională ce lucrează pentru un viitor sustenabil prin intermediul educaţiei pentru mediu) şi de ENO-Environment Online (şcoală virtuală globală și o reţea pentru dezvoltare durabilă care și-a propus, din anul 2000, plantarea a 100 milioane de copaci, până în 2017).